Uleiurile de masaj

Uleiurile de masaj

 

Când amestecaţi un ulei pentru uz intern, există 2 ingrediente de bază: ulei esenţial şi ulei vegetal (cunoscut în acest context ca "purtător").  Uleiul purtător acţionează ca un vehicul pentru amestecul de esenţe, în aşa fel încât să poată fi diluate la o concentraţie dorită şi să poată fi aplicat ca un ulei obişnuit de masaj. Alegerea uleiului vegetal va fi dictată în oarecare măsură de preţ. Dar există şi alte considerente. Dacă doriţi un ulei nutritiv pentru piele, care să acţioneze şi ca un vehicul, uleiul de avocado şi cel de germeni de grâu sunt în mod particular bogate în vitamine. Ele sunt oricum destul de greu de folosit singure şi pot fi amestecate cu un ulei vegetal mai uşor, aşa încât "purtătorul" dumneavoastră  să fie hrănitor, dar nu prea greu. Eu consider uleiul de migdală cel mai bun pentru uzul general, dar pot fi folosite şi uleiurile de măsline, boabe de soia sau seminţe de floarea-soarelui.

Un alt considerent important este faptul că aproape toate uleiurile vegetale şi esenţiale se oxidează; ele râncezesc. Rezultatul e un miros neplăcut la uleiurile vegetale şi o pierdere netă de prospeţime şi alterarea mirosului la uleiurile esenţiale. Uleiurile sfârşesc prin a deveni tulburi şi valoarea lor terapeutică e considerabil redusă; odată instalată, oxidarea este ireversibilă. De aceea este important să se păstreze uleiurile în recipiente etanşe pentru a nu pătrunde aerul, de preferinţă bine umplute, şi să nu se pună niciodată ulei proaspăt într-o sticlă folosită. Din fericire, natura ne-a pus la îndemână un antioxidant natural sub forma uleiului din germeni de porumb. Acest fapt se  datorează conţinutului său bogat în vitamina E. Includeţi întotdeauna în amestecurile dumneavoastră 5-10% ulei din germeni de porumb. Ele nu vor rezista oricât, ceva mai mult însă decât cel obişnuit; depine de câte ori se va deschide sticla, dar 5 luni este perioada medie, dacă uleiurile sunt proaspete de la început. 

Cantitatea de uleiuri esenţiale care se foloseşte depinde puţin de puterea esenţelor, dar eu sugerez 2% pentru folosinţă generală. Esenţele sunt foarte puternice şi dumneavoastră aveţi nevoie să folosiţi exact cât trebuie. Să nu credeţi că folosind mai mult ulei vegetal veţi obţine rezultate mai bune sau mai rapide. Procentajul de esenţă de plantă variază între 0,01% şi aproximativ 10%. Media este între 1% - 2%.

Am auzit multe poveşti ciudate despre amestecarea uleiurilor, ca şi cum ar fi fost un fel de vrăjitorie, dar în realitate e ceva foarte simplu. Nu e necesar să le încălzeşti, dacă nu sunt solide la temperatura camerei. Nu e necesar să le faceţi pe lună plină, la miezul nopţii, la răscruci! Pur şi simplu umpleţi sticla cu ulei vegetal (sau uleiuri) şi adăugaţi esenţele cu picătura. Astupaţi sticla şi scuturaţi încet. Ştiu că unele persoane preferă să amestece fiecare esenţă cu o cantitate potrivită de ulei vegetal (să spunem mixtură 2%) şi după aceea să folosească aceste mixturi pentru amestec. Este desigur o metodă posibilă, dar mai e posibil ca uleiurile astfel preparate să râncezească mult mai repede , decât dacă aţi păstra esenţele separat până la amestecare.

Dacă doriţi ca uleiurile să-şi pătreze mirosurile cât mai mult timp posibil, atât în sticlă cât şi afară, trebuie să fie bine fixate. Cu alte cuvinte amestecul trebuie să includă cel puţin un ulei din treimea inferioară a tabelului cu viteză de evaporare. Fixativele sunt folosite în parfumerie, pentru  ajuta la oprirea evaporării parfumului, aşa încât aroma să dureze mai mult şi, de asemenea, ca mirosul să nu se schimbe prea mult pe parcursul evaporării. Uleiul din lemn de santal este cel mai bun fixativ dintre toate pentru aromă, deşi paciuli, mirtul şi lemnul de cedru sunt şi ele foarte eficiente. 

Cu toate că uleiurile esenţiale sunt scumpe, nu este practic să vă apucaţi să le distilaţi singuri. Aveţi nevoie de mai multe sute de kilograme de ierburi, echipament specializat şi o cantitate considerabilă de cunoştinţe tehnice. Mai există însă un proces, mult mai uşor de realizat, pe care erboriştii îl foloseau acum sute de ani:

"Uleiul de trandafir se face astfel: unii fierb trandafirii în ulei şi îl păstrează; alţii umplu o sticlă cu trandafiri şi ulei şi o fierb într-un cazan plin cu apă şi este un ulei bun. Unii prepară trandafirii proaspeţi cu ulei şi îl pun într-un vas de sticlă pe care îl expun la soare 4 zile: şi acest ulei este bun."

"Uleiul de violete se face astfel: se pun violetele în ulei şi se scutură. Acesta va fi uleiul de violete." 

Aceste uleiuri, pe care parfumerii francezi obişnuiesc să le denumească huilles antiques şi pe care eu le numesc "uleiuri infuzate", nu sunt mult folosite pentru parfumuri, medicamente de uz intern, inhalaţii sau ape aromatice, dar sunt foarte bune pentru masajul aromoterapeutic. Rezultatul este similar amestecului de uleiuri vegetale şi esenţiale. Există 2 metode de bază. Una este de a pune planta şi uleiul într-un vas bine închis şi pus la rândul lui într-o cratiţă care are pe fund 3-5 cm de apă. Se fierbe apa timp de o oră, uleiul încălzindu-se fără a fierbe, de fapt. Se separă apoi uleiul de plantă prin strecurare şi se amestecă încă o porţie de plante proaspete cu uleiul care se încălzeşte din nou. Puteţi repeta de câte ori doriţi şi uleiul va deveni mai concentrat. Cu cât uleiul este mai concentrat, cu atât mai mult veţi avea nevoie să-l diluaţi pentru masaj. Cealaltă metodă este de a pune ierburi şi ulei într-un vas de sticlă transparent care se lasă la lumina puternică a soarelui, schimbând ierburile la fiecare 2-3 zile. Cu toate că esenţele nu trebuie să fie expuse la lumină, această metodă pare să producă ulei de foarte bună calitate. Eu sunt sigur că lumina soarelui încarcă uleiul cu atât de multă energie încât orice aspecte negative sunt reduse la zero. Majoritatea ierburilor au nevoie de puţină frământare la început pentru ca esenţa să se amestece uşor cu uleiul gras.

Sursa: Arta Aromoterapiei, autor - Robert Tisserand, editura Asociaţia Filantropică Medicală Creştină CHRISTIANA, Bucureşti, 1998, pag. 184.