Intruziunea Spirituala

 

  În spatele noţiunii de intruziune spirituală ca şi cauză a bolii este înţelegerea faptului că fiinţele umane, ca şi întregul naturii, sunt compuse din energie, iar această energie poate slăbi în anumite circumstanţe. Când se întâmplă aşa, devenim vulnerabili, deoarece abilitatea noastră înnăscută de a rezista influenţelor negative şi răuvoitoare este redusă. Atunci, devenim din ce în ce mai slăbiţi în faţa viruşilor, infectiilor, accidentelor, rănilor emoţionale şi stresurilor mentale, precum şi a saladera (ghinionul), deoarece forţa noastră vitală este slabită.

 

Aceste influenţe (unele tradiţii şamanice le numesc esenţe) sunt în jurul nostru în fiecare zi în forma emanaţiilor energetice de la alţi oameni, de la locuri, de la subtilităţile de dispoziţie aflate în atmosfera înconjurătoare. Toate ne pot afecta aspectul exterior şi liniştea, dar în circumstanţe normale, când forţa noastră vitală este puternică şi echilibrată, ele nu sunt o problemă majoră. Totuşi, dacă nu ne simţim puternici, un câmp energetic mai mare decât al nostru ne poate copleşi cu uşurinţă.

Un motiv-cheie pentru care pierdem putere şi deci devenim vulnerabili în faţa influenţelor potenţial dăunătoare este faptul că ne permitem să ne deconectăm de la natură. Lumea naturii este prima nostră sursă de putere şi, în mod firesc, ne menţine în siguranţă prin „reîncărcarea bateriilor” care ne face să fim puternici.

 

„Când un bărbat sau o femeie nu este în armonie cu lumea naturală, energiile altor oameni sunt uşor absorbite în sistemul lor şi pot să-i atace”, spune Antoine Duvalier, un vindecător din Port-Au-Prince, Haiti.

 

„Deoarece această energie nu îi este naturală, el nu beneficiază de o creştere a puterii; în schimb, energia invazivă îi îmbâcseşte spiritul şi se hrăneşte din el, lăsându-l golit de putere. În unele cazuri, rivalitatea, gelozia, şi lupta pentru supremaţie pot face ca un mo (energie rea în forma unui spirit mort) să fie în mod deliberat trimis după o persoană, cu intenţia de a-i face rău.”

Situaţia de mai sus – un atac paranormal energetic deliberat – sună extrem şi răuvoitor, dar este mult mai frecventă decât am crede.

 

Malidoma Somé scrie despre aceasta întâmplându-se la populaţia Dagara din Burkina Faso, unde săgeţile magice, vizibile doar pentru şamani, sunt lăsate pe pământ în calea unui duşman, ca să-i intre în spirit când păşeşte peste ele.

 

Martin Prechetel scrie despre o practică similară la populaţia Mexicului şi Guatemalei. Chiar şi în cultura vestică ştim că este posibil aşa ceva.

 

Vorbim despre oameni care au "privirea tăioasă" şi observăm că "dacă privirile ar putea ucide", am da de necaz din cauza celor care ne vor răul; aceste expresii sunt o confirmare inconştientă a unui fapt spiritual: că privirile şi cuvintele  - energie trimisă spre exterior în formă simbolică – au putere. Ştim din experienţă personală că, în timpul unui conflict, de exemplu, arătarea cu degetul sau cuvintele grele se simt la nivel fizic. Cine nu a fost rănit de cuvintele altcuiva? Le simţim în adâncul fiinţei noastre.

 

„Într-un anume fel”, spune Michael Harner, „conceptul de putere intruzivă nu este prea diferit de conceptul medical vestic de infecţie”, şi de fapt, acestea „au loc cel mai frecvent în regiuni urbane... Oamenii, fără să ştie, au posibilitatea de a-i răni pe alţii cu erupţiile puterii lor personale atunci când intră într-o stare  de dezechilibru emoţional, cum e mânia. Când spunem despre cineva că „emană ostilitate”, este aproape o expresie a perspectivei şamanice.”

 

Cuvintele lui Harner pot fi văzute şi ca un enunţ nu despre putere, ci despre lipsa de putere pe care o resimt oamenii în societatea modernă, pentru că, dacă într-adevăr am avea parte de egalitate, echilibru şi putere interioară şi dacă sufletele ne-ar fi hrănite de lumea noastră, nu ar fi nevoie de gelozia şi frustrarea care duc la accese de mânie. Intruziunile spirituale în lumea vestică sunt deseori proiecţii energetice (conştiente sau nu) trimise să ia puterea de la altcineva, în speranţa de a căpăta un sentiment de ordine într-o lume ce pare ieşită de sub control. Întotdeauna există ceva de invidiat într-o lume bazată pe separare şi pe dorinţa de avere, în care societatea de consum îi învaţă pe oameni să vrea mereu mai mult şi să fie nemulţumiţi cu ceea ce au în viaţa lor.

 

Această competiţie, gelozie, nevoie, este rădăcina bolilor intruzive şi în societăţile tradiţionale. În multe ţări, invidia este considerată a fi cauza intruziunilor spirituale. Aceasta se poate manifesta ca mal d’ojo  (deochi), care în sine este o infecţie a puterii însăşi. Dar mai pot fi şi acţiuni insidioase: trimiterea magiei negre spre cineva, pentru a-l slăbi şi a-l face să piardă posesiunea care a stârnit gelozia, chiar dacă cel invidios nu câştigă nimic altceva decât satisfacţia de a-şi vedea vecinul suferind. 

Pentru a stabili cauza unei astfel de boli cauzate de spirit şi pentru a afla cine a trimis-o, un şaman din Anzi ar face o divinaţie cu Frunze de coca sau tutun. Pentru a o îndepărta, este nevoie să o vadă. A vedea este o practică de a privi în sufletul pacientului prin conştientizarea percepţiei emanaţiilor subtile de energie ale corpului său fizic, similar cu aceea din exerciţiul de privire a plantelor din Capitolul I. Făcând aceasta, şamanul observă energia care nu e în rezonanţă cu cea proprie pacientului, recunoscând-o prin faptul că va apărea într-o formă neplăcută pentru el.  Sandra Ingerman explică astfel: “Toate bolile au identitate spirituală. Arată ca o reptilă cu colţi, ca o insectă sau ca un material întunecat şi clisos. Boala se va arăta într-o formă ce generează repulsie.” 

Asta, bineînţeles, nu înseamnă că în pacient există cu adevărat o reptilă sau o insectă; vederea şamanuli, percepţia sa este astfel doar ca unealtă de diagnostic menită să-i permită a recunoaşte forţa intruzivă, pentru a nu o rata sau confunda cu altceva. Acestea fiind spuse, este interesant cum astfel de energii iau intr-adevăr forme grăitoare. Ingerman, de exemplu, spune: “Unele dintre metodele moderne de lucru cu imaginaţia şi vindecarea corespund cu ceea ce şamanii au văzut dintotdeauna în boală. De exemplu, când bolnavii de cancer îşi desenează boala, deseori desenează reptile cu colţi sau insecte. Oamenii văd pe cont propriu ceea ce şamanii au văzut mereu.” 

Pentru a verifica acest adevăr, trebuie doar să vă amintiţi de o boală recent sau de o durere localizată a dumneavoastră şi să vă întrebaţi: “Dacă ar fi să o desenez, cum ar arăta?” Oamenii cu iritaţii ale pielii, de exemplu, descriu deseori disconfortul ca “o armată de furnici mergând pe mine” şi le ilustrează astfel, pe când cei cu probleme de stomac spun că durerea lor e ca “un şarpe care-mi strânge intestinele”. Se pare că este firesc să folosim astfel de cuvinte şi imagini pentru a le face clar altora de ce suferim. 

Odată ce şamanul vede intruzia, are mai multe modalităţi de a o îndepărta. Una din ele este negocierea. 

Eduardo Caldero, un curandero din Cusco, crede că intruziunile spirituale nu sunt entităţi “rele”, ci energii care în sine sunt ambivalente faţă de oameni. Persoana care le-a trimis se poate să fi avut intenţii rele, dar energia direcţionată este deseori nevinovată, inconştientă de faptul că face rău cuiva prin prezenţa sa, doar încercând să supravieţuiască şi să-şi ducă propria viaţă. 

Aceste spirite sunt ca o persoană  fără cămin care găseşte o casă goală – casa goală fiind persoana fără putere. Spiritul rătăcitor vrea să stea acolo, bineînţeles, să-şi stabilească un cămin şi să fie fericit. Nu-i doreşte nici un rău casei sale şi nu are nici o dorinţă de a-i face rău – cine ar vrea aşa ceva?! Dar dacă vei încerca să-l arunci în stradă, va lupta să-şi păstreze locul . Este în firea lucrurilor. 

Caldero evită această situaţie, oferindu-i spiritului o nouă casă, cu condiţia ca el să părăsească trupul pacientului. ”Luăm situaţia foarte în serios. Este un contract pe care noi (şamanul şi intruzia) îl facem între noi şi îl marcăm printr-o ceremonie.” 

Sursa: Shaman - Spiritul Plantelor: Căile Străvechi de vindecare a Sufletului, Autori: Ross Heaven & Howard G. Charing, Editua Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2007, pag. 116