Principii terapeutice în fitoterapia chineză - aromoterapia

În fitoterapia chineză clasică, erau respectate anumite reguli de bază pe care le redăm aici pentru informare. Pe unele dintre ele le-am găsit foarte folositoare.

1. Bolile cauzate de acţiunea frigului asupra organismului trebuie să fie tratate cu medicamente fierbinţi;
2. Medicamentele reci ar trebui să fie administrate pentru bolile cauzate de căldură.
3.  Medicamentele pentru afecţiuni mai sus de piept, trebuie să fie luate după mese.
4.  Medicamentele pentru afecţiuni mai jos de inimă şi stomac trebuie să fie luate înaintea meselor.
5. Medicamentele pentru boli ale celor 4 membre trebuie să fie luate devreme dimineaţa,  stomacul gol;
6.  Pentru afecţiuni ale vaselor şi măduvei, trebuie să fie luate seara, după cină.

 Ierburile medicinale au fost împărţite în 4 categorii: ierburi "împărat" (agentul curativ principal), ierburi "ministru" (un sinergic sau adjuvant, ajutând acţiunea împăratului), ierburi "cancelar" (care pun procesul de vindecare în mişcare, având un efect catalitic), şi ierburi "ambasador", care erau vehicule sau baze pentru prescripţii. Prescripţiile  însele se bazau pe doctrina ceor  7 reţete, în care reţetele erau clasificate după cum urmează:

1. Ch’i fang, sau reţeta impară, conţinând un număr impar de ingrediente. Este în principal o reţetă Yang şi este prescrisă doar pentru condiţiile Yin.
2. Go fang, sau reţeta pară, o reţetă Yin conţinând un număr par de ingrediente.
3. Ta fang, sau reţeta mare, o reţetă foarte puternică, folosită doar pentru îmbolnăviri serioase şi de obicei când există multe simptome.
4. Hsao fang, sau reţeta mică, folosită în boli simple unde există numai 2 sau 3 simptome. Se folosesc numai 2 sau 3 ingrediente.
5. Huan fang, sau reţeta înceată, o reţetă relativ blandă, pentru pacienţi foarte slăbiţi, a căror stare nu ar putea rezista la medicamente foarte puternice. Această reţetă redă puterea.
6. Chi Fang, sau reţeta de urgenţă, o prescripţie cu efect imediat, utilizată adesea pentru pacienţi în pericol de moarte.
7. Ch’ung, sau reţeta repetată, folosită pentru boli complicate care afectează mai multe organe diferite. Conţine multe ingrediente şi se administrează pe o perioadă lungă de timp.

În medicina homeopată nu este în mod real necesar să pui un diagnostic medical clasic, şi homeopaţii se feresc uneori de un asemenea diagnostic. De primă importanţă este tabloul medicamentului, tipul simptomelor. Nu e atât de necesar să ştii dacă pacientul are astm sau bronşită, dar este foarte necesar să prescrii remediul corect. În acupunctură însă, este esenţial să pui un diagnostic corect, deşi el nu se stabileşte după coordonatele medicale vestice.

În aromoterapie, trebuie să se ia în consideraţie starea generală a pacientului şi chiar simptome aparent nesemnificative pot ajuta prescrierea corectă a remediului. Oricum aceasta nu se face în aceeaşi măsură ca în homeopatie, şi un diagnostic corect e de asemenea important. E foarte uşor să consulţi indexul terapeutic, odată ce ştii care e problema, dar trebuie să fii sigur de ceea ce tratezi.

Odată diagnosticul stabilit, şi remediul sau remediile cele mai adecvate alese, ele trebuie să fie aplicate fie extern, fie intern, sau şi într-un fel şi în celălalt. Administrarea uleiurilor pe cale bucală nu este neapărat mai eficientă decât aplicarea lor externă. Pentru uz intern, uleiul trebuie să fie luat cu miere şi apă (1 fl. oz.) foarte bine încălzită. Adăigaţi picăturile de ulei esenţial şi îmghiţiţi-o. Întotdeauna luaţi uleiul după ce mâncaţi.

 

 Sursa: Arta Aromoterapiei, autor  - Robert Tisserand, Editura – Asociaţia Filantropică Medicală Creştină CHRISTIANA, Bucureşti, 1998, pag. 182-184