Intruziunea Spirituala

 

  În spatele noţiunii de intruziune spirituală ca şi cauză a bolii este înţelegerea faptului că fiinţele umane, ca şi întregul naturii, sunt compuse din energie, iar această energie poate slăbi în anumite circumstanţe. Când se întâmplă aşa, devenim vulnerabili, deoarece abilitatea noastră înnăscută de a rezista influenţelor negative şi răuvoitoare este redusă. Atunci, devenim din ce în ce mai slăbiţi în faţa viruşilor, infectiilor, accidentelor, rănilor emoţionale şi stresurilor mentale, precum şi a saladera (ghinionul), deoarece forţa noastră vitală este slabită.

 

Aceste influenţe (unele tradiţii şamanice le numesc esenţe) sunt în jurul nostru în fiecare zi în forma emanaţiilor energetice de la alţi oameni, de la locuri, de la subtilităţile de dispoziţie aflate în atmosfera înconjurătoare. Toate ne pot afecta aspectul exterior şi liniştea, dar în circumstanţe normale, când forţa noastră vitală este puternică şi echilibrată, ele nu sunt o problemă majoră. Totuşi, dacă nu ne simţim puternici, un câmp energetic mai mare decât al nostru ne poate copleşi cu uşurinţă.

Un motiv-cheie pentru care pierdem putere şi deci devenim vulnerabili în faţa influenţelor potenţial dăunătoare este faptul că ne permitem să ne deconectăm de la natură. Lumea naturii este prima nostră sursă de putere şi, în mod firesc, ne menţine în siguranţă prin „reîncărcarea bateriilor” care ne face să fim puternici.

 

„Când un bărbat sau o femeie nu este în armonie cu lumea naturală, energiile altor oameni sunt uşor absorbite în sistemul lor şi pot să-i atace”, spune Antoine Duvalier, un vindecător din Port-Au-Prince, Haiti.

 

„Deoarece această energie nu îi este naturală, el nu beneficiază de o creştere a puterii; în schimb, energia invazivă îi îmbâcseşte spiritul şi se hrăneşte din el, lăsându-l golit de putere. În unele cazuri, rivalitatea, gelozia, şi lupta pentru supremaţie pot face ca un mo (energie rea în forma unui spirit mort) să fie în mod deliberat trimis după o persoană, cu intenţia de a-i face rău.”

Situaţia de mai sus – un atac paranormal energetic deliberat – sună extrem şi răuvoitor, dar este mult mai frecventă decât am crede.

 

Malidoma Somé scrie despre aceasta întâmplându-se la populaţia Dagara din Burkina Faso, unde săgeţile magice, vizibile doar pentru şamani, sunt lăsate pe pământ în calea unui duşman, ca să-i intre în spirit când păşeşte peste ele.

 

Martin Prechetel scrie despre o practică similară la populaţia Mexicului şi Guatemalei. Chiar şi în cultura vestică ştim că este posibil aşa ceva.

 

Vorbim despre oameni care au "privirea tăioasă" şi observăm că "dacă privirile ar putea ucide", am da de necaz din cauza celor care ne vor răul; aceste expresii sunt o confirmare inconştientă a unui fapt spiritual: că privirile şi cuvintele  - energie trimisă spre exterior în formă simbolică – au putere. Ştim din experienţă personală că, în timpul unui conflict, de exemplu, arătarea cu degetul sau cuvintele grele se simt la nivel fizic. Cine nu a fost rănit de cuvintele altcuiva? Le simţim în adâncul fiinţei noastre.

 

„Într-un anume fel”, spune Michael Harner, „conceptul de putere intruzivă nu este prea diferit de conceptul medical vestic de infecţie”, şi de fapt, acestea „au loc cel mai frecvent în regiuni urbane... Oamenii, fără să ştie, au posibilitatea de a-i răni pe alţii cu erupţiile puterii lor personale atunci când intră într-o stare  de dezechilibru emoţional, cum e mânia. Când spunem despre cineva că „emană ostilitate”, este aproape o expresie a perspectivei şamanice.”

 

Cuvintele lui Harner pot fi văzute şi ca un enunţ nu despre putere, ci despre lipsa de putere pe care o resimt oamenii în societatea modernă, pentru că, dacă într-adevăr am avea parte de egalitate, echilibru şi putere interioară şi dacă sufletele ne-ar fi hrănite de lumea noastră, nu ar fi nevoie de gelozia şi frustrarea care duc la accese de mânie. Intruziunile spirituale în lumea vestică sunt deseori proiecţii energetice (conştiente sau nu) trimise să ia puterea de la altcineva, în speranţa de a căpăta un sentiment de ordine într-o lume ce pare ieşită de sub control. Întotdeauna există ceva de invidiat într-o lume bazată pe separare şi pe dorinţa de avere, în care societatea de consum îi învaţă pe oameni să vrea mereu mai mult şi să fie nemulţumiţi cu ceea ce au în viaţa lor.

 

Această competiţie, gelozie, nevoie, este rădăcina bolilor intruzive şi în societăţile tradiţionale. În multe ţări, invidia este considerată a fi cauza intruziunilor spirituale. Aceasta se poate manifesta ca mal d’ojo  (deochi), care în sine este o infecţie a puterii însăşi. Dar mai pot fi şi acţiuni insidioase: trimiterea magiei negre spre cineva, pentru a-l slăbi şi a-l face să piardă posesiunea care a stârnit gelozia, chiar dacă cel invidios nu câştigă nimic altceva decât satisfacţia de a-şi vedea vecinul suferind. 

Pentru a stabili cauza unei astfel de boli cauzate de spirit şi pentru a afla cine a trimis-o, un şaman din Anzi ar face o divinaţie cu Frunze de coca sau tutun. Pentru a o îndepărta, este nevoie să o vadă. A vedea este o practică de a privi în sufletul pacientului prin conştientizarea percepţiei emanaţiilor subtile de energie ale corpului său fizic, similar cu aceea din exerciţiul de privire a plantelor din Capitolul I. Făcând aceasta, şamanul observă energia care nu e în rezonanţă cu cea proprie pacientului, recunoscând-o prin faptul că va apărea într-o formă neplăcută pentru el.  Sandra Ingerman explică astfel: “Toate bolile au identitate spirituală. Arată ca o reptilă cu colţi, ca o insectă sau ca un material întunecat şi clisos. Boala se va arăta într-o formă ce generează repulsie.” 

Asta, bineînţeles, nu înseamnă că în pacient există cu adevărat o reptilă sau o insectă; vederea şamanuli, percepţia sa este astfel doar ca unealtă de diagnostic menită să-i permită a recunoaşte forţa intruzivă, pentru a nu o rata sau confunda cu altceva. Acestea fiind spuse, este interesant cum astfel de energii iau intr-adevăr forme grăitoare. Ingerman, de exemplu, spune: “Unele dintre metodele moderne de lucru cu imaginaţia şi vindecarea corespund cu ceea ce şamanii au văzut dintotdeauna în boală. De exemplu, când bolnavii de cancer îşi desenează boala, deseori desenează reptile cu colţi sau insecte. Oamenii văd pe cont propriu ceea ce şamanii au văzut mereu.” 

Pentru a verifica acest adevăr, trebuie doar să vă amintiţi de o boală recent sau de o durere localizată a dumneavoastră şi să vă întrebaţi: “Dacă ar fi să o desenez, cum ar arăta?” Oamenii cu iritaţii ale pielii, de exemplu, descriu deseori disconfortul ca “o armată de furnici mergând pe mine” şi le ilustrează astfel, pe când cei cu probleme de stomac spun că durerea lor e ca “un şarpe care-mi strânge intestinele”. Se pare că este firesc să folosim astfel de cuvinte şi imagini pentru a le face clar altora de ce suferim. 

Odată ce şamanul vede intruzia, are mai multe modalităţi de a o îndepărta. Una din ele este negocierea. 

Eduardo Caldero, un curandero din Cusco, crede că intruziunile spirituale nu sunt entităţi “rele”, ci energii care în sine sunt ambivalente faţă de oameni. Persoana care le-a trimis se poate să fi avut intenţii rele, dar energia direcţionată este deseori nevinovată, inconştientă de faptul că face rău cuiva prin prezenţa sa, doar încercând să supravieţuiască şi să-şi ducă propria viaţă. 

Aceste spirite sunt ca o persoană  fără cămin care găseşte o casă goală – casa goală fiind persoana fără putere. Spiritul rătăcitor vrea să stea acolo, bineînţeles, să-şi stabilească un cămin şi să fie fericit. Nu-i doreşte nici un rău casei sale şi nu are nici o dorinţă de a-i face rău – cine ar vrea aşa ceva?! Dar dacă vei încerca să-l arunci în stradă, va lupta să-şi păstreze locul . Este în firea lucrurilor. 

Caldero evită această situaţie, oferindu-i spiritului o nouă casă, cu condiţia ca el să părăsească trupul pacientului. ”Luăm situaţia foarte în serios. Este un contract pe care noi (şamanul şi intruzia) îl facem între noi şi îl marcăm printr-o ceremonie.” 

Sursa: Shaman - Spiritul Plantelor: Căile Străvechi de vindecare a Sufletului, Autori: Ross Heaven & Howard G. Charing, Editua Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2007, pag. 116 

 

 

 

Curăţarea cu plante a sufletului

 

 

Această ceremonie ia forma unei limpia – o curăţare în care pacientul stă pe un scaun de lemn sub care se află un bol fumegând de tămâie copal. Ea purifică trupul pacientului şi calmează intruziunea, care e ameţită de fum. În timp ce are loc limpia , don Eduardo merge în jurul pacientului cântând suflându-i fum de tutun şi atingându-i corpul cu flori (gălbenelele se folosesc frecvent). Fumul de tutun uşurează trecerea intruziunii, care apoi este prinsă în – şi găzduită de – flori.

 

(Iar şi iar găsim că tutunul este folosit pentru curăţarea energiilor negative. În Amazonia, tutunul – care este foarte diferit de cel din pachetul dumneavoastră de ţigări – e considerat una dintre cele mai sacre plante. Tutunul sălbatic este rulat şi aprins, iar fumul e suflat ca un purtător al intenţiei, iar curandero se angajează cu spiritul plantei într-o concentrare a energiei sale într-un mod similar cu cel din obiceiurile indienilor nord-americani de a folosi salvie şi iarbă dulce în mici legături sau în beţe pentru afumat. Nu este niciodată o acţiune mecanică. De fapt, la folosirea tutunului sau a oricărei plante pentru a curăţa un spaţiu sau o persoană este important să fiţi într-o stare de concentrare maximă pentru a observa unde se duce fumul şi unde nu. Dacă fumul este atras în trup acesta este luat deseori drept un semn de sănătate, dar dacă este împins departe de trup, şamanul ştie că există energii negative sau blocate asupra cărora trebuie să lucreze.)

 

Uneori se face şi o offerenda, ca mulţumire fie pentru vindecare, fie pentru intruziunea care a părăsit trupul, caz în care se leagă un dar la un loc cu florile. Întreaga legătură este mai apoi luată în natură şi îngropată, pentru ca spiritul să nu fie deranjat şi pentru ca alţi oameni să nu fie infectaţi de el. Şamanii de pe coastă pot duce florile la mare şi le aruncă în valuri, pentru ca mareea să le ducă departe de ţărm.

 

În pădurea tropicală amazoniană, pentru limpia nu se folosesc flori, ci frunzele tufişului chacapa. Aceastea au aproximativ 20 cm lungime şi, uscate, sunt legate împreună pentru a face o unealtă vindecătoare folosită ca o zuruitoare în timpul ceremoniilor.

 

Într-o vindecare, chacapa este frecată şi scuturată deasupra şi de trupul pacientului, pentru a captura sau mătura intruziunea spirituală. Odată ce a prins intruziunea în chacapa, şamanul suflă în frunze pentru a o dispersa în junglă, unde spiritele plantelor îi absorb şi îi descarcă energia.

 

O altă metodă de a îndepărta intruziunile este aceea a băilor purificatoare cu frunze, o metodă practicată atât în Haiti, câ şi în Peru. Loulou Prince, explică:

 

Există frunze anume, cu miros puternic, care ajută oamenii atacaţi spiritual.  Eu amestec frunzele cu rom şi apă de mare ca să fac o baie pentru persoană, apoi o îmbăiez şi rog frunzele să o binecuvânteze. Cânt cântece pentru spirite şi pentru strămoşi şi le cer să vină să ajute persoana.

 

Restul apei de baie îl pun într-un bol verde sau într-o sticlă şi, înainte ca persoana să se culce seara, o pun să-şi frece braţele şi picioarele cu ea. Când acestea sunt făcute, nici un blestem nu mai poate lucra asupra persoanei şi răul este îndepartat.

 

Modul în care „răul” ajunge să infecteze pacientul are iarăşi de a face cu gelozia. De exemplu, Loulou a fost rugat să facă o vindecare a unui copilaş adus de mama lui, care născuse patru copii, dintre care deja îi muriseră doi, prin acţiunea unor spirite ce veneau noaptea în casa ei, pentru a-i goli de forţa vitală.  Femeia era o vânzătore de piaţă, care făcuse ceva bani (lucru rar în Haiti). Vecinul ei era invidios şi a trimis spirite să-i omoare copiii.

 

Am îmbăiat copilul ca să rup vraja. Apoi i-am dat frunze, ca să-i fac sângele amar, să aibă gust şi miros neplăcut pentru spirite, ca ele să plece. După aceasta copilul s-a făcut mai bine; s-a îngrăşat şi a crescut. Acel copil e astăzi un tânăr bărbat.

 

În Haiti se crede că spiritele intruzive precum acestea îşi fac casa în sânge, de aceea Loulou a folosit ierburi pentru a face sângele amar şi trupul să miroase „puternic”. Asta face gazda mai puţin atrăgătoare pentru intruziune, care mai apoi iese din trup.

 

În aceste tratamente se folosesc deseori băi de foc, în care kleren-ul devine baza unui amestec de ierburi, căruia i se dă foc şi cu care se masează pielea. Alcoolul arde repede şi nu provoacă dureri pacientului, dar distruge intruziunea atunci când ea iese din trup.

 

Sursa: Shaman - Spiritul Plantelor: Căile Străvechi de vindecare a Sufletului, Autori: Ross Heaven & Howard G. Charing, Editua Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2007, pag. 119

Va urma

   

 

 Mâncatul păcatelor şi extracţia spirituală

 

Dr. Stanley Krippner, profesor de psihologie la Institutul Saybrook şi autorul cărţii Realms of Healing, conchide în urma studiului asupra vindecării tradiţionale, că puterea gândurilor noastre – fie ele pozitive sau negative – are un efect profund asupra sănătăţii. Atunci când acceptăm emanaţiile paranormale ale altora, le prindem negativitatea şi – crucial – permitem negativităţii lor să fie absorbite de noi, ajungem să fim de acord cu inamicii noştri, ne deschidem către boală.

 

Aceasta este filosofia de bază a mâncatului de păcate. În vechea tradiţie celtică, un păcat este văzut ca o greutate asupra sufletului, care îl face să sufere pe păcătos cât timp este viu, şi îl va ţine legat de pământ când moare. Păcatul este o forţă puternică ce ne împinge spre boală, dar cunoaşterea faptului că am greşit este cea care creează slăbiciunea în sufletele noastre. Ruşinea şi vinovăţia pe care le ducem cu noi sunt intruziunea spirituală. Această noţiune a păcatului ca intruziune este cunoscută şamanilor din Tuva, care se referă la păcat cu denumirea buk – o boală ce rezultă din acţiunile noastre rele faţă de alte persoane sau forme de viaţă.

 

Şamaniţa tuvană Christina Harley-Salvennenon dă exemplu a doi băieţi, pacienţi de-ai ei, care într-o zi s-au lăsat duşi de val în timp ce se jucau şi au castrat un câine. Când şi-au dat seama ce au făcut, au fugit acasă, şocaţi. Amândoi s-au îmbolnăvit pe loc, unul dintre simptome fiind inflamarea testiculelor.  Recunoscând boala lor a fi buk, Christina le-a cerut să-i spună ce au făcut. Copiii fiind copleşiţi de vina purtată, au refuzat să mărturisească. Dacă ar fi făcut-o, ar fi eliberat presiunea dureroasă din trupurile lor şi ar fi dat şamanului o informaţie pentru vindecare, dar ei n-au putut să o facă. Amândoi au murit.

 

Extracţia spiritului (îndepărtarea intruziunilor) era uneori făcută de către mâncătorul de păcate celtic prin înţeparea cu urzici a corpului pacientului, dând atenţie specială colţurilor şi unghiurilor – spatele genunchilor, coatele, ceafa şi abdomenul – unde tind intruziunile să se ascundă. Ţepii urzicilor încălzesc pielea şi trag intruziunea la suprafaţă, într-un mod similar băilor de foc din Haiti. De acolo, intruziunea este spălată cu o baie rece conţinând ierburi răcoritoare şi liniştitoare ca muşeţelul, lavanda, menta, trandafirii.

 

Acestea fiind făcute, pacientului i se aminteşte că este nevoie să repare greşeala faţă de acea persoană, altminteri vinovăţia – şi deci intruziunea – se poate foarte bine întoarce.

O tradiţie simplă care a supravieţuit ca modalitate de răscumpărare a unor păcate – minore, bineînţeles – este trimiterea unor buchete de flori.

* Filosofia mâncatului păcatelor este în multe feluri în concordanţă cu experienţa haitiană. Mayan Deren scrie, de exemplu, că acţiunile terapautice pot fi executate de preot, dar trebuie duse la capăt în mare proporţie de pacientul însuşi sub ghidarea preotului. Pacientul trebuie să-şi rezolve singur problemele cu loa ( o altă scriere a cuvântului haitian Lwa: spirite.) Altfel spus, pacientul se tratează singur, ceea ce îi va îmbunătăţi mult starea de spirit. Aproape inevitabil, indiferent cât de bolnavă este, persoana trebuie să ia parte la ritualurile legate de tratamentul său. 

 

Sursa: Shaman - Spiritul Plantelor: Căile Străvechi de vindecare a Sufletului, Autori: Ross Heaven & Howard G. Charing, Editua Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2007, pag. 121

Va urma               

 

 

 

Vindecare haitiană prin extracţie

 

 

 Pacheţelele kongo sunt o metodă haitiană de extracţie. Ele arată similar cu punguţele mojo, dar sunt mult mai decorate şi conţin ierburi medicinale împachetate strâns, amestecate într-un mod special, menit să le facă pe plac spiritelor.

 

Conţinutul de ierburi este un secret bine păstrat (deşi variază în funcţie de cel care creează pachetul), dar este posibil să vă faceţi propriul pacheţel, folosind plante care cresc local, de îndată ce înţelegeţi principiile spiritelor plantelor ce se aplică în această unealtă de vindecare.

 

Secretul este că fiecare pacheţel conţine, în egală măsură, plante care sunt (1) vindecătoare pentru pacient şi (2) atrăgătoare pentru intruziunea spirituală. Cum pacheţelul este folosit asupra pacientului, energiile intruzive sunt atrase în el, în timp ce pacientul este calmat de către plantele vindecătoare. În culturile vestice, ierburile liniştitoare şi purificatoare pentru pacient pot include următoarele plante:

 

·         Muşeţel	·         Roiniţă
·         Petale de filimică	·         Pătrunjel
·         Dafin	·         Rozmarin
·         Cedru	·         Schinel
·         Isop	·         Valeriană
·         Hamei	·         Verbină
·         Lavandă

 

 

Ierburile atrăgătoare pentru spirite tind să fie fierbinţi, condimentate:

 

·         Scorţişoară	·         Usturoi
·         Cuişoare	·         Ghimbir
·         Coriandru	·         Păducel
·         Damiană	·         Muştar
·         Cactus	·         Paprika
·         Ardei iute	·         Piper
·         Smochin	·         Pelin

 

 

Se face o selecţie (nu este necesar să fie folosite toate, acestea fiind o cauză a varietăţii combinaţiilor din pacheţele), iar ierburile sunt amestecate cu rom şi agua florida (apă de flori) şi lăsate la uscat. O cantitae din acest amestec, cam cât o portocală, este pusă în şifon şi legată ca o punguţă. În jurul ei se mai pune un strat de mătase sau satin, folosind culori şi decoraţiuni precum paiete, pene, scoici, mărgele, etc. – ce reflectă calităţile şi preferinţele unor spirite protectoare specifice, pentru a energiza pachetul cu ashe (putere) de la aceste spirite. Culorile folosite corespund calităţilor arhetipale cu care suntem familiarizaţi (Capitolul I despre punguţele mojo), astfel roşu este pentru Ogoun – spiritul războinic al cărui dar special este puterea, iar verdele este pentru Gran Bwa, spiritul vindecător al naturii.

 

În Haiti, pacheţelele se fac întotdeauna noaptea, de obicei pe lună plină, şi sunt dedicate lui Simbi Makaya, spiritul magiei transformaţionale. Ele sunt folosite în vindecare fiind trecute peste corpul pacientului, încet, de la cap spre picioare, de şapte ori. Cu fiecare trecere, pachetul se face din ce în ce mai greu, pe măsură ce ierburile absorb energiile intruzive, în timp ce transferă vindecare către pacient. La sfârşitul procedurii, pachetul este pus pe altar, care este o poartă dintre lumi şi care va descărca energia intruzivă înapoi în universul spiritual.

 

Folosit astfel, puterea pachetului durează şapte ani şi este la fel de eficientă în condiţiile unui oraş modern, precum în zonele rurale din Haiti. Deirdre, o terapeută din Londra care a făcut un pacheţel vindecător într-unul din workshopurile noastre, a scris mai târziu: „Astăzi am avut o sesiune uimitoare folosind pachetul! Are calităţi variate şi puternice – limpezeşte şi linişteşte. Clienţii mei au înţeles şi ei asta şi îi remarcă puterile.” 

Sursa: Shaman - Spiritul Plantelor: Căile Străvechi de vindecare a Sufletului, Autori: Ross Heaven & Howard G. Charing, Editua Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2007, pag. 122

Va urma

 

 MAGIA SIMPATETICA

Similarul produce similar, toate lucrurile sunt conectate 

 

 

Principiile magiei, care operează în lumea şamanică şi au fost identificate de Sir James Frazer în cartea sa, Creanga de Aur, prezintă şi ele interes aici. Frazer nu a fost un fan al ceea ce el numea "magie primitivă...arta bastardă",  dar  i-a înţeles conceptele.

Dacă analizăm principiile gîndirii pe care se bazează magia, vom găsi că ele se reduc la două: primul este că similarul produce similar... iar al doilea, că lucrurile care au fost cândva în contact unul cu altul continuă să se influenţeze la distanţă, după ce contactul fizic a fost întrerupt. 

Ambele ramuri ale magiei pot fi uşor înţelese sub numele general de Magie Simpatetică, deoarece ambele presupun că lucrurile se influenţează reciproc la distanţă, printr-o simpatie secretă, impulsul fiind transmis dintr-o parte  în cealaltă prin ceea ce putem concepe ca fiind un eter invizibil, care nu e diferit de cel postulat de ştiinţa modernă pentru explicarea unor fenomene similare, precum modul în care lucrurile se pot afecta fizic reciproc  printr-un spaţiu ce pare a fi gol.

Ideea din spatele "magiei simpatetice", pe care Frazer le-a observat la numeroase culturi, inclusiv a noastră, este în primul rând aceea că, dacă o plantă arată precum ceea ce va fi tratat, atunci ea va fi eficientă în tratament. Jergon sacha e doar un exemplu. Mai există o plantă amazoniană despre care se crede că este eficientă în cazurile  de  răpiri de către sirene, care, de exemplu, pot lua forma delfinilor roz, răpindu-i pe cei neatenţi în ţara morţilor de sub valuri. Faptul că planta protejează împotriva unor astfel de răpiri este evident din aspectul său: e roz şi creşte drept, precum un delfin care sare din mare.

În Haiti, acest principiu este, de asemenea, cunoscut şi folosit. De exemplu, în lucrările magice de "legare" (adică făcute pentru a lega pe cineva de o persoană sau pentru a-l reţine împotriva voinţei sale), se folosesc liane, plante agăţătoare cu care se prinde o reprezentare a "legatului" de un obiect, de exemplu, o piatră. Sunt folosiţi cârceii, pentru că ei se încolăcesc în mod natural în jurul unui suport (de exemplu un copac), iar puterea ataşării creşte pe măsură ce trece timpul.

Observaţia lui Frazer că există o "simpatie secretă" în natură sugerează încă un principiu şamanic: că fiecare plantă nu doar se reprezintă pe sine şi calităţile sale, ci şi întreaga sa specie. Astfel, un câmp de lavandă nu e doar un câmp, ci toate câmpurile, indicând totalitatea lumii naturale. Un şaman care îşi face lavanda aliat este, prin urmare, în contact atât cu planta cât şi cu însuşi sufletul naturii şi cu fiecare plantă ce este sau a fost vreodată acolo. 

Primul pas al fiecărui şaman e, aşadar, să ia legătura cu principalul său aliat-plantă, care devine o punka (cuvânt Quechacare, ce înseamnă uşă) către lumea spiritelor plantelor, după cum spun şamanii Amazoniei. Exerciţiile următoare vă vor arăta cum să contactati un aliat propriu.

Sursa: Şaman Spiritul plantelor / Căile străvechi de vindecare a sufletului, Autori: Ross Heaven & Howard G. Charing, Editura Elena Francisc Publishing, 2007, pag. 34

  

 Povestea inelului 

(sau cum să-ți descoperi adevărata valoare)

 

Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forță să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun! Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea.
Apoi, după o mică pauză, adăugă:
- Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine.
– Aș fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși e neluat în seamă și amânat.
– Bine, încuviință bătrânul învățat.

Își scoase din degetul mic un inel și îl întinse băiețanului adăugând:
- Ia calul pe care-l găsești afară și du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulți bani, dar ai grijă ca sub nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puțin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.

Tânărul luă inelul, încălecă și plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuțul de aur, unii râdeau, alții se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa că nu poate vinde inelul pe mai puțin de un bănuț de aur, așa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung și-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereușită, luă calul și seîntoarse la bătrânul înțelept.
 
… Flăcăul și-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învățat de griji și, astfel, acesta să se poată ocupa și de el. Intră cu capul plecat.
- Îmi pare rău, începu el, dar n-am reușit să fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înțeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Încalecă și aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pentru el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul! Flăcăul încălecă și plecă în goană.
Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci și apoi zise:
- Spune-i învățătorului că dacă ar vrea să-l vânda acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
– Da, raspunse bijutierul. Știu că-n alte vremuri ar merita și 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.
Tânărul mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
- Ia loc, te rog – îi spuse acesta după ce-l ascultă. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Și, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, luă inelul și și-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu toții suntem asemenea lui, valoroși și unici, perindându-ne prin târgurile vieții și așteptând ca mulți oameni care nu se pricep să ne evalueze.

 

Povestea picaturii

A fost odată ca niciodată, un discipol care îl întreba pe maestrul său: 
 
- Care este lucrul ce mă separă de adevăr ? 
Maestrul îi spuse:
- Nu eşti singurul care este separat de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul şi chiar de ţi se va părea că le-ai înţeles, nu te opri din a medita asupra lor, până ce aceste simple poveşti vor căpăta proporţii uriaşe şi până vor deveni din nou simple.

Prima poveste:
A fost odată ca niciodată o picatură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmplă cu mulţi oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu.

A doua poveste:
Vreau să fiu liberă, spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul, în compasiunea sa, a ridicat-o la suprafaţă.
Vreau să fiu liberă, spuse din nou picătura de apă şi soarele, auzindu-i glasul, o aşeza într-un nor.
Vreau să fiu liberă, spuse picătura încă o dată ăi norul o eliberă iar aceasta căzu din nou în Ocean.

A treia poveste:
O picătura intelectuală este o picatură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului.

A patra poveste:
Nici o picătură nu are nici o valoare, spuse picătura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:
Fara nici o îndoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decât oceanul, spuse picatura din ocean.

A sasea poveste:
Nu voi putea niciodată să ajung la Ocean, spuse picătura din Ocean.

A saptea poveste:
Oh, ce-mi pasa mie de Ocean, spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:
Era odată o picatură care-şi regreta soarta. La urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean.

A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula împotriva Oceanului.

A zecea poveste:
Prin puterea cu care am fost investită, spuse picătura din Ocean, prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteţi excluse din Ocean.

A unsprezecea poveste:
Tu te afli în mijlocul iubirii mele, îi spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.

A doisprezecea poveste:
Dacă aş putea cuprinde fiecare picătură cu dragostea mea, atunci aş deveni Oceanul, gândi picătura din Ocean.
Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi, deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Şi pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acesteia, nu putu să devină Oceanul.

Discipolul îl întrebă pe maestrul său:
- A existat vreodată o picatură care a devenit Oceanul ?

Şi maestrul îi spuse ultima sa poveste:


Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorinţa îi era mare şi puterea de iertare îi era mare şi, deodata, Oceanul îi spuse:
Tu şi cu mine, noi suntem una. Şi Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului deveni şi a picăturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa Oceanului şi, prin profunzimea sa, deveni salvarea lumii. 
- Află, astfel, ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în măreţia sa pe cei ce o doresc cu adevărat.
- Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de picătură devine murdară? întrebă discipolul.

Maestrul râse din toată inima:


- O picatură nu poate deveni atât de murdară, încât oceanul să nu o poată curăţa.

(sursa necunoscuta).

Sursa: http://www.astrocafe.ro/articole/dezvoltare_personala-36/articol-povestea_picaturii-1264 

  Sunete medicament

 

 Se pare ca exista o corelatie stransa intre instrumentele care produc anumite sunete, pe anumite frecvente. Sunetele vindeca organele noastre care au anumite ore de varf, de maxima functionare.
Deci, daca suferi cu un anumit organ, trebuie sa asculti intre anumite ore, o muzica care are preponderent in continutul ei,  un instrument muzical corespunzator organului tau problema.

 

Instrument

Organ

Ore de funcționare

1.    Harpă	Plămân	3 – 5
2.    Muzicuță	Intestin gros	5 - 7
3.    Pian, orgă, clavecin	Stomac	7 - 9
4.    Trompeta	Pancreas	9 -11
5.    Chitară	Inimă	11-13
6.    Vioară	Intestin subțire	13 - 15
7.    Toba	Coloana vertebrală	15 - 17
8.    Saxofon	Rinichi	17 - 19
9.    Oboi	Vezica biliară	23 – 1
10. Flaut	Ficat	1 – 3

 
Este adevărat că lipsesc orele 19 - 21 și orele 21 – 23. Însă terapeuții știu că aceste ore sunt corespunzătoare tot rinichilor, deoarece rinichii in Medicina Traditionala Chineza (MTC) sunt si organe genitale.
Astfel, de la orele 19 – 21 – se va asculta tot Saxofon, pentru organele genitale cu corespondenta Yin, de functionare.
Iar de la orele 21 – 23 – se va asculta tot Saxofon, pentru organele genitale cu corespondenta Yang, de functionare.
Daca nu putem asculta muzica, pentru orele tarzii din noapte, se vor alege orele cu proiectie secundara din perioada zilei.
Exemplu:
Pentru orele 3-5 noaptea, ore corespondente plamanului, se vor alege orele 15 – 17, corespondente coloanei vertebrale.

 
P.S. Desi, in acest material am gasit ca ora de functionare a coloanei vertebrale este intre orele 15-17, totusi, in Medicina Traditioanala Chineza, aceste ore sunt corespunzatoare Vezicii Urinare.
Oricum ar fi, ascultati muzica! :)

 
Sa va fie de folos!

 Sursa: http://monicatatoiu.ro/?page_id=327

 

 Ce fel de muzică ne reîncarcă celulele cerebrale

 

de Oana Adam  

 

Urechea are un rol cheie în încărcarea electrică a creierului 

Urechea joacă un rol cheie în încărcarea electrică a creierului, după părerea dr-ului Alfred Tomatis, membru al Academiei de Medicină şi al Academiei de Ştiinţă din Franţa.
Când potenţialul electric al celulelor cerebrale începe să scadă, spune Tomatis, ne simţim uneori plictisiţi şi obosiţi. La fel ca şi bateriile, celulele cerebrale trebuie reîncărcate.
Tomatis a descoperit că o modalitate de a rezolva această problemă este ascultarea de sunete cu frecvenţă înaltă, între 5000 şi 8000 Herzi. El mai susţine că vibrarea celulelor Corti, care coordonează lichidul cohleic din ureche acţionează ca un fel de generator.
După ani întregi de analiză, Tomatis a ajuns la concluzia că Muzica lui Mozart conţine cel mai număr de sunete de acest fel, în timp ce muzica rock cel mai mic. El mai recomandă pentru reîncărcarea creierului muzica barocă şi cea gregoriană.
Descoperirile doctorului în psihologie Lozanov, dr-ului Novacov şi Tomatis sunt utile pentru toate categoriile de vârstă atât pentru noi cât şi pentru iubiţii, soţii, prietenii noştri.

  Puterea specială a sunetelor
O putere specială o au sunetele în cazul dezvoltării creierului la copii, înainte şi după naştere. Teoriile doctorilor  Lozanov, Novacov şi Tomatis au facilitat apariţia unor intervenţii simple, dar extrem de eficiente.
De exemplu, este ceva general acceptat în ziua de astăzi, că feţii, copii nenăscuţi aud multe din ceea ce se petrece în jurul lor în cameră, inclusiv discuţiile.
Totuşi, sunetele cu frecvenţă înaltă sunt filtrate de piele şi de pereţii uterului. Doar aceste sunete, despre care Tomatis susţine că reîncarcă creierul, sunt cele care poartă cele mai multe informaţii.

  Mozart creşte IQ-ul
Surpriză! Cercetătorii de la Centrul pentru Neurobiologia Învăţării şi a Memoriei din California, Irvine au testat coeficientul de inteligenţă a 36 de studenţi, folosind un test care măsoară capacităţile creierului drept.
După test, studenţii au ascultat 10 minute din Sonata pentru 2 piane în Fa major, de Mozart. Imediat după aceea au fost retestaţi şi au obţinut un scor cu 8 sau 9 puncte mai mare decât înainte. Acest IQ a scăzut după 15 minute.
Cercetătorii au sugerat că ascultarea zilnică a anumitor piese muzicale benefice măreşte IQ-ul şi îl menţine mai multă vreme.
Şi care e de fapt misterul? Gordon Shaw susţine că în felul acesta sunt stimulate zone ale creierului implicate în gândirea raţională şi alte sarcini non-muzicale.


Sursa: http://venus.org.ro/index.php/ro/sanatate/28-terapii-alternative/85-ce-fel-de-muzica-ne-reincarca-celulele-cerebrale

 Puterea Lunii

Tratamente prin similitudine: homeopatia şi terapia florală Bach

 

"Ce-am făcut ca să am parte de asta? De ce întotdeauna EU? De ce sunt mereu înconjurat de falşi prieteni? De ce mă angajez tot timpul în astfel de poveşti? De ce ajung mereu să cunosc numai pe cine nu trebuie? De ce sunt permanent exploatat?"

Sunt întrebări pe care ni le punem adesea când soarta ne dă câte o palmă, sub forma unui accident,  a unei boli severe sau a unei pierderi importante. Poate nu vă vine a crede, dar răspunsul la toate aceste întrebări este identic cu cel de la următoarea întrebare: "Cum funcţionează homeopatia? Ce se întâmplă în trupul meu dacă folosesc terapia florală Bach?"

Homeopatia şi terpia florală Bach sunt tehnici extrem de vechi , ele nu există doar de când au fost redescoperite de către oameni al căror nume s-a legat de ele. "Cui pe cui se scoate" e un adevăr pe care mulţi oameni îl cunosc, fără însă a şti că e vorba de homeopatie.

Folosirea negrului de sub unghii ca remediu curativ sau tonic, frecarea cu salivă pe pleoape, genunchi sau răni minore, aplicarea propriei urine pe erupţii cutanate sau consumarea ei, arderea sau opărirea arsurilor minore a doua oară cu scopul de a produce o vindecare instantanee, fără cicatrici – toate acestea şi multe altele sunt folosite cu succes de secole.

În mod asemănător, terapia florală Bach pentru anumite boli sau ca tonic general e cunoscută de multă vreme: indienii Navajo din America de Nord înmuiau florile într-un vas cu apă (fără a rupe planta), după care le expuneau o vreme la soare şi apoi beau apa, cu acelaşi scop ca şi cel pe care îl cunoaştem noi astăzi.

Poate că vom reuşi în această scurtă secţiune să facem ca scopul şi marea valoare a metodelor homeopatice de tratament să vă convingă şi să vă devină accesibile şi, în acelaşi timp, să dezvăluim o conexiune care vă va dezlega secretul semnificaţiei unui mare număr de evenimente aparent legate de şansă care s-au petrecut în viaţa dvs.

Cel mai onest şi mai precis concept din limbajul nostru menit să descrie ghinioanele, accidentele nefericite şi circustanţele stressante ar fi dat de cuvântul "încercare".

Există într-adevăr un motiv pentru care ne aflăm în acelaţi gen de situaţii dificile, pentru care trebuie mereu să rezolvăm acelaşi gen de probleme: nu ne-am gândit şi nu ne-am învăţat lecţia pe care ne-o oferă orice ghinion aparent. Putem fi siguri că va trebui să îndurăm în mod repetat aceeaşi experienţă pănă ce fie ne dăm seama de înţelesul ei, fie murim.

Aşa e viaţa. "Nimic nou sub soare". Noi nu trăim într-un proces continuu de învăţare, ci de deschidere. Nu învăţăm prin "dobândire" de cunoştinţe, ci prin deschiderea noastră la realităţi care există de când lumea. Nu există nimic în Univers care să nu existe şi în noi. Aşadar ce lucru nou am mai putea afla pe care să nu-l fi ştiut deja? Răspunsul constă în ridicarea vălului care ascunde propriile nostre cunoştinţe.

Numai când pot accepta necondiţionat şi pot învăţa să iubesc tot ce îmi oferă viaţa - fiecare experienţă, eveniment, amărăciune şi circumstanţă fericită - voi putea face următorul pas. Orice eveniment petrecut cheamă la petrecerea unui eveniment asemănător. Iar un eveniment trecut poate fi depăşit numai printr-un eveniment asemănător. Voi continua să fac aceeaşi greşeală până ce greşeala s-a "vindecat" - prin acceptarea ei, prin recunoaşterea adevărului.

Voi continua să fiu mânios şi furios pe anumite evenimente, persoane şi lucruri, câtă vreme le percep ca pe ceva străin, care nu-mi aparţine, ceva care nu e ca mine. Abia când voi recunoaşte că eu sunt cel care se războieşte şi persecută voi fi în stare să mă detaşez de situaţie şi să-mi văd de drum.

Proverbialul "vecin rău" va continua să fie rău până când îl voi accepta aşa cum e -până când voi descoperi "vecinul rău" în mine însumi. Până când voi recunoaşte că eu sunt la fel ca el. Dacă, după ce îmi fac analiza introspectivă, îi deschid uşa vecinului sau i-o trântesc definitiv în nas, e o chestiune ce ţine de instinctul persoanal şi nu de moralitate.

Mânia provocată de impresia că sunt exploatat e un sentiment pe care voi continua să îl simt, iar oamenii vor continua să profite de mine câtă vreme eu sunt, în sinea mea, un exploatator - cu speranţa că într-o bună zi s-ar putea dovedi că e util să mă las folosit. Voi înceta să fiu exploatat doar când voi da peste exploatatorul din mine.

Ceva din mine mă îndeamnă repetat să trec prin aceleaşi experienţe, deoarece chiar eu provoc apariţia lor - prin imaginea oglindită în mine a ceea ce mă înfruntă, aparent din întâmplare, în lumea exterioară. Dacă mă văd victimă, voi invita toţi prădătorii să mă atace; dacă sunt un prădător, voi întâlni mereu victime. În oricare dintre cazuri, fiecare parte nu se schimbă până ce eu nu mă recunosc  în persoana din faţa mea.

Dacă accept necondiţionat ceva străin, ceva deranjant în interiorul meu - un partener care dezamăgeşte, o greşeală care se repetă şi iau acest ceva ca fiind al meu, atunci pot reacţiona cu întreaga mea fiinţă la această informaţie, mă pot recunoaşte în acel străin, iar cu ajutorul acestei informaţii clare despre mine îmi pot dezvolta instinctele şi pot face ceea ce trebuie, şi anume să-mi iau la revedere de la o lecţie şi să fac loc următoarei.

Secretul vindecării constă întotdeauna în acceptare necondiţionată şi receptivitate, în cedarea faţă de ceea ce e presupus străin, rău sau diferit. Constă în imaginea clară că tot ceea ce este bizar, respingător şi deranjant în viaţă mă reprezintă chiar pe mine. Când voi descoperi echivalentul din mine a ceea ce e străin şi "rău" în lume, atunci acel lucru nu-mi va mai fi străin. Abia atunci se poate petrece o transformare, o vindecare. Câtă vreme lupt împotriva bizarului, bizarul rămâne neschimbat şi luptă împotriva mea. Când îl voi accepta şi mă voi deschide către el, va deveni parte din mine şi va fi rezolvat prin înţelegere. Înţelegerea e singura care îmi poate da toate armele ca să-mi rezolv integral problemele pe care le am.

 

Aşa funcţionează vaccinarea, homeopatia, viaţa şi dragostea.

Prin vacccinare, corpul acceptă agenţi patogeni inactivaţi, reacţionează la informaţiile clare conţinute de ei şi capătă astfel şansa de a lupta mai eficient cu boala (din nefericire prea rar ca să justifice campaniile de vaccincare obligatorie).

Remediile homeopatice, terapia florală Bach, autohematoterapia şi informaţiile conţinute de toate acestea sunt absorbite necondiţionat de corp, care reacţionează la ele şi e capabil, datorită acestor informaţii şi a mobilizării întregii lor energii, să învingă boala.

Remediile homeopatice funcţionează precum o muzică înregistrată transmisă la radio: orchestra nu se vede, instrumentele sunt demult în cutiile lor sau aruncate la gunoi, iar componenta fizică, materială, lipseşte. Cu toate astea, efectul informaţiei primite prin difuzor asupra sufletului dvs. e acelaşi: vă face fericit. Asta, în ciuda faptului că, aparent, acolo nu există nimic, nici măcar un atom din orchestra care a interpretat bucata muzicală. La fel, într-un remediu homeopatic, nu există "nimic"  - nimic care să poată fi măsurat sau cântărit, în afară de informaţie. Oare când vom învăţa că fericirea e cea care ne face şi ne menţine sănătoşi, şi nu instrumentul muzical sau muzicantul, nu medicamentul, nu elementul material tangibil?

Iar, dacă un remediu nu ajută, acceptaţi asta pur şi simplu ca pe voinţa destinului în loc să condamnaţi metoda, terapeutul sau pe dvs. înşivă.

Temporizarea corectă în homeoterapie: toate remediile şi metodele cu scop de dezintoxicare şi eliminare a răului au mai mult succes când luna descreşte; toate remediile destinate clădirii şi întăririi sunt mai eficace când luna creşte.

Cele mai favorabile zile pentru a lua pilule sunt lunea şi vinerea.
 

Autohematoterapiile ar trebui efectuate în zile de pământ (Taur, Fecioară, Capricorn). Luna în creştere măreşte efectul, căci trupul atunci este mai receptiv la informaţii. Opriţi tratamentul atunci când apar primele efecte. Nu e necesar să efectuaţi întotdeauna procedurile în conformitate cu un model rigid.

Florile sunt permanent folosite pentru întărire generală şi, din acest motiv, ele sunt mai eficace când luna creşte.

Sursa: Puterea Lunii - calea spre o viaţă sănătoasă şi către desăvârşirea spirituală, prin armonia cu natura şi cu ritmurile lunii, Autori: Johanna Paungger, Thomas Poppe, Editura L.V.B. Bucureşti, 1997, pag. 136