joi, 16 decembrie 2010

Regimul zilnic de viaţă - partea II


Prima acţiune de după trezire ar trebui să fie purificarea organismului; este necesară evacuarea produselor reziduale din intestine, purificarea limbii, a cavităţii bucale şi a nasului. Majoritatea afecţiunilor cavităţii bucale, a dinţilor şi gingiilor sunt produse de prezenţa mucozităţilor şi de persistenţa gustului dulce. Din păcate, majoritatea pastelor de dinţi au gust predominant dulce. Este sănătos să fie utilizate preparate care reunesc gusturile astringent, picant şi amar (persoanele cu contituţie predominant vata pot adăuga şi puţin din gustul dulce). Astfel, se pot realiza preparate purificatoare pe bază de plante amare şi astringente, care vor curăţa mult mai bine dinţii. De altfel, se poate utiliza pentru această operaţiune de curăţare a dinţilor şi un deget, care va permite în acelaşi timp şi efectuarea unui masaj blând al gingiilor. Gustul amar va determina curăţirea cavităţii bucale, dar nu şi a limbii.

Cum se poate realiza purificarea limbii? Este cunoscut faptul că dimineaţa, după trezire, se remarcă prezenţa pe limbă a unui depozit cu o culoare şi o consistenţă specifice. Dacă digestia nu a fost complet realizată, reziduurile existente în intestine îşi vor reflecta prezenţa la nivelul limbii. În timpurile străvechi, în India, oamenii utilizau beţişoare sau instrumente din cupru pentru raclarea blândă a limbii. Astăzi se poate utiliza orice alt instrument adaptat acestui scop (precum o linguriţă sau o lingură).

După înlăturarea depozitului acumulat pe limbă este necesară curăţirea gâtului. În acest scop se poate recurge la gargară. Se umple cavitatea bucală cu apă suportabil de fierbinte şi se menţine astfel o scurtă perioadă, sau se aduce o cantitate mai mică de apă fierbinte în gât, prin înclinarea capului pe spate. Acest al doilea tip de gargară este benefic după fiecare masă, mai ales după cină (În cazul existenţei unei tuse localizate predominant la nivelul gâtului, sau în cazul amigdalitei la copii, se poate utiliza apă (fiartă sau suportabil de fierbinte), în amestec cu sare şi turmeric. Se va face gargară cu acest amestec de 2-4 ori pe zi, şi se va observa imediat o foarte bună purificare a gâtului. În caz de răceală, tuse sau infecţii: se va lua puţină sare pe un deget şi se va atinge partea superioară a epiglotei – nu partea inferioară căci altminteri vom stimula reflexul vomitiv – apoi se va face gargară; de asemenea, se va ingera hrană fierbinte şi cu adaos de sare).

Pentru purificarea ochilor se poate utiliza apă de trandafiri, lapte, infuzie de dracilă, chiar şi miere (care determină însă o senzaţie de arsură şi trebuie utilizată cu precauţie), sau zeamă de lămâie (care este chiar mai intens arzătoare decât mierea). (Dacă nu suportaţi zeama de lămâie pură în ochi o puteţi dizolva cu apă, şi la fel, puteţi face şi cu mierea de albine. Aceste practici sunt realizate, în general de yoghini şi de practicienii medicinei alimentare şi stilului de viaţă ayurvedic).

Remediile trebuie să fie puţin uscate, astringente, amare şi cu un uşor gust dulce (precum este mierea).

Ca principiu general, este de dorit să se utilizeze în special remediile (plante, minerale etc.) care provin din regiunea natală a persoanei în cauză. Acestea au cea mai mare eficienţă.

Se poate folosi, de asemeneea, apă călduţă, care va fi turnată în căuşul palmei şi se va îmbăia ochiul în aceasta. Ca plante se pot utiliza triphala, daruharidra, lemn dulce (sub formă de infuzie, din care se vor picura câteva picături în fiecare ochi.

Sursa: www.ecomedica.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu