Care este linia de aur în alimentaţie? Partea I

Care este linia de aur în alimentaţie? Partea I

Există 2 esenţe alimentare pentru a căror digestie organismul pune în acţiune diferite forţe. Acestea sunt albumina şi hidraţii de carbon. Ele s-au nominalizat, în anumite literaturi, ca fiind alimente extreme.

În principiu, o mâncare de esenţă albuminoidală este cea cu conţinut de proteine. Exemple de astfel de naturi alimentare sunt cărnurile animalelor terestre, acvatice şi aeriene (păsări: vânat şi păsări de curte sau domestice), derivatele lor sau diferite produse glandulare ale acestor animale: laptele, icrele, ouăle, sau derivatele acestora. Ar fi excesivă opinia că şi unele vegetale au o natură exclusiv proteinică: există în vegetale şi proteine, dar de o concentraţie aparte şi rarefiată...

Hidraţii de carbon sunt reprezentaţi, în principiu de anumite produse alimentare în care structura chimică de bază este cea terţiară: oxigen, hidrogen, carbon, restul fiind, sau nu, completat de unele principii minoritare. Cele mai reprezentative, în acest sens, sunt dulciurile naturale şi artificiale: mierea şi zahărul sau preparatele pe bază de miere şi zahăr, grăsimile de natură animală sau vegetală şi chiar unele produse din care organismul poate extrage cu uşurinţă hidraţii de carbon. (Ex: pâinea, cartofii, orezul). Există şi o categorie de alimente numite convenţional“neutre”, constituite din salate, măsline, fructe, brânzeturi de vacă, diferite grăsimi animale şi vegetale mixturate şi seminţe în stare rece (exemplu: unt, margarină, seuri).

Principala sursă a hidraţilor de carbon o constituie pâinea, cartoful, orezul. Digestia acestora începe încă din cavitatea bucală, printr-o perfectă îmbinare cu saliva, care reprezintă mediu bazic.

Dimpotrivă digestia nutrienţilor albuminoidali, ca şi a majorităţii fructelor, se face după o perfectă masticaţie, în stomac, în prezenţa sucului gastric, care reprezintă un mediu acid.

Pricipiul de bază al separării alimentelor constă în consumarea separată a celor 2 esenţe nutritive!

Rishis au observat că atunci când cele 2 esenţe extreme sunt separate, acidizarea organismului nu mai are loc, în sens distructiv, dezechilibrant. Supraacidizarea este permisă tuturor bolilor de origine nutriţională care, la rândul lor, reprezintă calea rapidă spre şubrezire şi moarte!

Marele secret al redresării echilibrului biologic al corpului fizicconstă în curăţirea intestinelor de toxine şi evitarea în întreg ansamblul corporal al supraacidizării!

Digestia are un rol hotărâtor în viaţa celulelor vii, căci alimentele, prin procesul digestiei, sunt descompuse în acizi şi baze. Albuminele, precum şi fructele sunt transformate de către stomac tocmai datorită eficacităţii mediului acid al stomacului.

Amestecarea albuminelor cu hidraţi de carbon, deci amestecarea alimentelor extreme perturbă tocmai această eficacitate. În mare parte intoxicarea intestinelor, supraacidizarea sângelui şi a întregului corp este o consecinţă a amestecării alimentelor extreme! Înţelepţii ayurvedici ai Indiei, Chinei, Tibetului, Indochinei şi Japoniei admit completarea meselor constituite din alimentele extreme cu alimente neutre, dar numai cu condiţia ca în cadrul alimentelor extreme să nu se amestece diferite tipuri chiar şi din aceeaşi esenţă!

Exemplu:

ori carne de peşte, ori carne de vită, ori carne de pasăre, combinată ori cu pâine, ori cu orez, ori cu cartofi.

Sub nici o formă, aşa cum se mai obişnuieşte la case mari, şi carne de porc, şi de vită, şi de peşte, şi de vânat, şi de pasăre, cu: pâine, cu cartofi, cu orez, cu salate, cu măsline, cu brânză, cu icre, cu cafele, cu prajituri, cu alcooluri, cu frişcă, cu fructe, etc., etc.!

O altă prescripţie ayurvedică, în conformitate cu principiul separării alimentelor, este următoarea:

Folosirea la fiecare dintre mesele până la prânz (inclusiv), a unei cantităţi reprezentând 20% de materie proteinică şi a unei cantităţi reprezentând 80% de materie alimentară de esenţă neutră, cum ar fi: salate, fructe, legume, lapte dulce, lapte acru, etc.

Mai limpede exprimat:

Carnea (sau peştele), pâinea orezul sau cartofii trebuie să fie numai garnitura mesei respective, adică 20% din acea masă.

Numai prin practicarea acestui procentaj se pot evita supraaciditatea şi intoxicarea organismului, şi numai prin aplicarea perseverentă a acestei prescripţii se poate ajunge la purificarea corpului! Astăzi, în multe dintreţările spiritualizate, cum ar fi Germania şi unele ţări cu populaţie germanică, în institutele curative se aplică principiile hrănirii ayurvedice şi mai ales cel al separării alimentelor, putându-se vindeca în acest mod bolnavii cronici în faze foarte grave. Spre exemplu doctorul german Ludvic Walle a popularizat, în scopul vindecării unor bolnavi cronici, trecerea acestora de la regimul alimentar de separaţie la hrănirea cu alimente bazice.

În cadrul acestui regim alimentar terapeutic bolnavii primesc seminţe de in măcinate proaspăt, lapte şi fructe (pe la prânz); salată, lapte şi legume, seara; iarăşi seminţe de in măcinate proaspăt, fructe şi legume...

Un mare avantaj al regimului alimentar de separaţie constă în faptul că individul se satură, el putând consuma, după dorinţă, alimente neutre! Atunci când sunt bine mestecate şi însalivate, alimentele neutre devin nişte adjuvante foarte preţioase în digestia completă a proteinelor.

A nu se neglija condiţia de bază: uşoară înfometare a organismului! Căci numai aşa noua porţie de mâncare întâlneşte pe tractusul digestiv o cale liberă. Altfel!...

Rishis au mai observat că, numai până la prânz, organismul nostru este capabil să transforme, în chip ideal, albuminele cărnurilor, ale peştelui, laptelui, ale brânzeturilor.

Dar, în acelaşi timp, organismului îi vine deosebit de greu la aceste ore să prelucreze hidraţii de carbon din pâine, cartofi, făinoase, orez, banane, unele legume.

Seara se inversează situaţia: organismul devine nereceptiv faţă de albumine şi foarte înclinat către ingerarea şi perfecta digestie a hidraţilor de carbon. Asta în pofida orientării anumitor gusturi individuale ale unor persoane care preferă (atât de vicios!) să mănânce dimineaţa dulciuri, iar seara toate cărnurile grele! E bizar cum aceşti semeni îşi iau, peste noapte, astfel de poveri ucigătoare!...

Corpul nostru este un chimiste neîntrecut, căruia trebuie să-i studiem, să-i cunoaştem şi să-i urmăm neabătut tendinţele perfecte, laborioase!

Din punctul de vedere al înaltei ştiinţe ayurvedice (asimilabilă cu ştiinţa yoghină!) ficatul este cel mai iyn dintre toate organele Zang, acest lucru, în expresia populară traducându-se că „ficatul este cel mai leneş organ” (intern). Activitatea sa reflectă gradul de încărcare a organismului cu energie Yang; dimineaţa este mai yang, spre prânz şi spre seara din ce în ce mai puţin yang, ca în timpul nopţii să devină foarte slab yang;aproape iyn... Eminentul doctor Ludwig Walle, bun cunoscător al criteriiloralimentaţiei ayurvedice, a însănătoşit foarte mulţi bolnavi socotiţi a fi incurabili, schimbând (alternând), de câteva ori pe zi, regimul acid – bază al tubului digestiv, dând de mâncare bolnavilor săi:

a) la prânz, albuminele: peşte, ouă, carne, brânză, alte produse lactate, precum şi majoritatea fructelor cu sâmbure: roşii fierte!, fructe de pădure, citrice;

b) seara, hidraţi de carbon cum ar fi: pâine de secară, orez, paste făinoase, cartofi, banane şi produse cu conţinut de zahăr: miere de albine, zaharoase dietetice, smochine, etc.

Cu toate că alimentele extreme trebuie consumate separat, totuşi se pot completa, până la procentul amintit de 80%, cu alimente din categoria „neutre”, esenţă care prieşte organismului în tot timpul zilei şi în cazuri extreme chiar şi noaptea. Nutriţioniştii de factură ayurvedică din Occident enumeră, în această a treia categorie, alimente ca:

roşiile fierte (nu crude), restul de legume, untul, smântâna, brânza de vacă, brânzeturile grase, uleiul vegetal (chiar şi) slănina rece, măslinele, gălbenuşul de ou, ceapa, usturoiul, varza acră, ciupercile, salata, nucile, dar nu şi castanele, stafidele, ingredientele.

Nu există persoană care să nu aibă nevoie de acest regim.

Sursa: Medicina Ayurvedică, Alexandru Doboş, Editura Ştefan, 2009, pag. 48, www.cartea-ta.ro

Va urma partea II