Gândurile şi bolile - Noua Medicină Germanică - dr. Hamer

sursa fotografiei:

 1. http://images.fineartamerica.com/images-medium-large-5/groovy-series-titled-thoughts-chrisann-ellis.jpg

Gândurile şi bolile

Noua Medicină Germanică - dr. Hamer

Doctorul german Ryke HAMER a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti doar stând de vorba cu ei.

Nu facea nimic magic, decât să le explice logic şi rational despre strânsa legatura dintre starea mentală şi boală. Adică, fiecare om se îmbolnăveşte din cauza unui program mental distructiv, născut în urma unui ŞOC emoţional.

El a numit acest şoc după numele fiului său: Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer).

Povestea doctorului Ryke Hamer

Dr. Hamer era în anii ‘70 Cercetător şi Şef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratare a cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai puţin eficiente.

Însă cursul vietii doctorului Hamer avea să se schimbe radical, în luna decembrie a anului 1978, când a primit teribila veste că fiul său Dirk, de doar 19 ani, a fost împuşcat mortal. Mai mult decât atât, la câteva luni de la eveniment a murit şi sotia lui.

Aceste şocuri l-au ranit la nivel un profund, însă, ca şi cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a îmbolnăvit de CANCER la TESTICULE.

Ajunsese un doctor care trata pancienţii de cancer, iar în paralel trebuia să se trateze pe el însuşi de cancer. Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit să le urmeze şi el, însă nu mai avea încredere în ele. Deşi pare descurajator, acest context urma să-l ajute pe dr. Hamer să revoluţioneze lumea medicală.

Ce-a descoperit de fapt?

Povestind zilnic cu pacienţii pe care îi trata de cancer, a constatat că fiecare dintre ei a suferit un şoc emoţional puternic cu mai puţin de un an sau maximum 2 ani în urmă.

A realizat că acelaşi tip de şoc puternic, care-l descriau mulţi pacienţi, l-a avut şi soţia lui în momentul în care a murit copilul, şi acelaşi şoc l-a avut şi dr. Hamer însuşi când a rămas fără familie.

În urma acestor constatări a intuit o posibilă legatură între şocurile emoţionale şi cancer. Pentru a verfica această ipoteză, i-a rugat pe pacienţi să-şi facă o tomografie,  pe care dr. Hamer le-a studiat în amănunt în încercarea de a găsi ceva revelator. Şi a găsit!

În urma studiului a sesizat o LEGĂTURĂ între diferitele zone ale creiereului şi anumite organe.

Mai exact, a sesizat apariţia unor vibraţii mai anormale, vizibile sub forma unor cercuri concentrice pe tomografie, în diferite zone ale creierului. Mai interesant era faptul că, oamenii cu acelaşi tip de cancer, aveau vibraţii mai intense în EXACT aceleaşi zone ale creierului.

Cu alte cuvinte, fiecare tip de cancer avea o zonă corespondentă în creier, care nu mai funcţiona corect.

Cu această descoperire a pus bazele a ceea ce se numeste NOUA MEDICINA GERMANICĂ (pentru care va fi desconsiderat de ceilalţi doctori, după care i se va retrage dreptul de a mai profesa vreodată, pentru că strica afacerile marilor companii farmaceutice).

Dr. Hamer şi-a dedicat următorii ani exclusiv studiului în acest sens, reuşind să facă cunoscut în întreaga lume conceptul de NOUA MEDICINA GERMANICĂ, prin care vindecase după primii ani în jur de 6000 de pacienti cu o rată de succes de 97%.

Noua medicină porneşte de la “Regula de Fier a Cancerului”.

Regula de Fier a Cancerului:

a. Fiecare cancer sau alta afecţiune gravă, are drept cauză un CONFLICT care generează UN ŞOC EMOŢIONAL: numit DHS (Sindromul Dirk Hamer) care îmbolnăveşte omul mai întâi la nivel mental, când apar dereglari în creier, iar în final, boala se răsfrânge asupra unui organ.

b. Tipul conflictului care a generat ŞOCUL EMOŢIONAL (DHS) determină ZONA în care apar vibraţii anormale în creier. Zona de pe creier în care apar aceste inele concentrice, determină organul în care va apărea boala.

c. Cu cât durează mai mult conflictul, cu atât se îmbolnăveşte mai rău organul corespunzător acestui tip de conflict.

Aceste concluzii au rezultat în urma experimentelor practice pe care dr. Hamer le-a facut pe oameni şi pe animale.

A demonstrat mai intai cum şi animalele, la fel ca oamenii, sunt predispuse bolilor în urma unui conflict care generează un şoc emoţional.

A arătat cum o caprioară care işi pierde puiul, şi nu face în scurt timp altul, dezvolta în perioada imediat următoare o formă de CANCER LA SÂN. În schimb, dacă după ce a pierdut puiul se împerechează din nou, cancerul nu mai apare sau chiar dacă a apărut, SE VINDECA (în general se calcifiază, devenind inofensiv).

De ce se întâmplă asta?

Pentru că, prin naşterea altui pui, ea rezolvă conflictul emoţional apărut la nivel incoştient, când a pierdut primul pui. De ce cancer la sân?

E o lege a naturii!

Pe fondul conflictului, se porneşte automat un program natural şi inconstient care intensifică activitatea glandelor mamare, pregătindu-şi corpul pentru a face un pui nou şi a-l alapta. Însă dacă nu are posibilitatea de a face alt pui, se produc dereglări la nivelul glandelor mamare care duc spre cancer. E modul prin care natura o determină instinctiv să mai facă pui. De aceea 90% din tumorile descoperite la animale sunt calcifiate, deoarece ele rezolvă instinctiv şi natural conflictul.

Studiile dr.-ului Hamer au mers mai departe demonstrand că EXACT acelaşi principiu funcţionează pentru oameni.

O femeie care pierde un copil este predispusă în următorul an la cancer de sân. Pentru a scăpa, ea trebuie să rezolve acest conflict emoţional făcând ALT copil, adoptând unul sau ataşându-se de un animal sau om cu aceleaşi sentimente care le avea pentru primul copil.

Partea şi mai rea este ca o femeie care are copilul sănătos, însă trăieşte mereu cu frica că-l va pierde, se expune unui risc uriaş de cancer la sân, exact pe acelaşi mecanism.

Pe acest sistem acţionează TOATE conflictele emoţionale.

Adică: o femeie care află că soţul o înşeală cu o femeie mai tânără, va avea parte de un conflict de inferioritate generat de o stare de inutilitate sexuală.

Acest tip de sentiment duce intotdeuna la cancer de uter. Această femeie poate scăpa de cancer dacă se împacă cu soţul sau îşi găseşte alt bărbat cu care să facă sex. În caz că nu reuşeşte, această frământare interioar o va îmbolnăvi.

SAU… un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare (explic imediat ce e), numai după ce se va împăca cu aceasta sau va avea altă femeie cu care să facă sex.

SAU o persoană care a ieşit la pensie şi se simte INUTIL, se va îmbolnăvi mai mult ca sigur.

El va putea trece în faza de vindecare a bolii DOAR după ce se va înscrie la un club sau să îşi va găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupaţie.

SAU, oamenii cu stima de sine scăzută, se expun mai devreme sau mai tarziu la bolile de oase (decalcifiere, osteoporoză etc.), până în momentul când conştientizează şi rezolvă această nemulţumire care generează un coflict emoţional de tip DHS.

Acelaşi sistem, ca mai sus, funcţionează pentru TOATE BOLILE (nu numai cancerul), însă fiecare tip de conflict emoţional afectează alt organ.

Un alt principiu esenţial în NOUA MEDICIN este că, toate bolile se desfaşoară în 2 FAZE:

Faza de îmbolnăvire (de conflict) şi Faza de vindecare (post conflict).

Conform dr.-ului Hamer, fiecare boală are:

a. Faza de Conflict Activ (de Îmbolnăvire) în care se instalează o stare de tensiune şi nelinişte, lipsa poftei de mâncare însoţită cu pierderi în greutate şi insomniile.

Mâinile şi picioare devin mereu RECI, pielea devine sensibilă sau iritată, iar starea generală e una de tensiune continuă – semne care indică faptul că tumoarea/boala este în plină devoltare şi continuă să crească.

Însă, odată ce omul conştentizează şi rezolvă conflictul emoţional, corpul intră în:

b. Faza de Conflict Rezolvat (de Autovindecare). În această fază, corpul se VINDECĂ.

Primul semn e că mâinile şi picioarele devin din nou CALDE !

Însă, vindecarea poate manifesta şi prin diferite BOLI şi STĂRI de OBOSEALĂ prelungite (asemenea conceptului de criză de vindecare din homeopatie).

Când una din aceste probleme apar, ele sunt întotdeauna boli “călduroase”, gen febră sau hipertensiune şi, niciodată nu vei avea mâinile şi picioarele reci dacă eşti în faza de vindecare, decât dacă te afli în faza de îmbolnăvire (de conflict emoţional).

Aşadar când începe faza vindecării apare cel puţin o starea de epuizare şi oboseală excesivă cu o nevoie puternică de a dormi MULT, deoarece corpul face eforturi imense pentru a se regenera si reechilibra.

În această fază PROCESELE apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt REVERSATE: Tumorile sunt eliminate sau capsulate (calcifiate), iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor. La sfârşitul fazei de AUTOVINDECARE, ţesuturile şi organele afectate sunt refacute complet, şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia ŞOCULUI deoarece organismul şi-a format anumite mecanisme de apărare şi prevenţie.

Ca exemplu, pentru fazele de îmbolnăvire-vindecare dat de dr. Hamer, este o mama care-şi vede copilul lovit de o masină. În drum spre spital mâinile şi picioarele îi devin reci ca gheaţa, îi dispare complet pofta de mâncare şi în acea noapte are insomnie. Toate acestea până când doctorul anunţă a doua zi că totul este în regulă şi nimic rău nu se poate întampla.

Atunci mâinile şi picioarele femeii redevin calde, îi revine pofta de mâncare şi poate dormi profund noaptea. Totuşi, este foarte posibil să faca febră uşoară sau diferite “bube” să-i apară pe corp în perioada urmatoare, deoarece corpul face eforturi immense pentru a regenera ţesuturile stricate. Eu chiar am o prietenă care, după un accident teribil de maşină, s-a umplut de bubiţe mici pe corp, care au dispărut singure în 2-3 săptămâni. Atât a durat pentru ea faza de autovindecare după acel şoc emoţional.

Atenţie!

* Conflictul emoţional NU este determinat direct de eveniment, ci de modul în care persoana resimte la nivel psihic evenimentul declanşator. În funcţie de această dimensiune interioară a evenimentului poate să apară sau nu, un conflict emoţional, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de intensitatea şi tipul trăirii interioare.

Legătura dintre organ şi conflictele emoţionale

Boli la:

Colon – Conflict peste care nu poţi trece nicicum

Oase  - Lipsa stimei de sine, inferioritate

Intestinul subţire – Ura care nu poate fi “digerata”

Uter – Sentiment de inferioritate sexuală

Prostată - Conflict/ceartă pe latura sexualităţii

Tiroida - Te simţi neputincios, fără control

Plămâni – Frică puternică faţă de altă persoană

Piele - Lipsa integrităţii, om coruptibil fără “coloana vertebrala”

Testicule, Ovare - Pierdere valoroasă ce nu poate fi recuperată

Pancreas - Conflict cu membrii familiei

Urechea internă – Sentimentul de imposibilitate de a afla ce vrei, de a auzi “adevarul”

Sânul stâng - Conflict care pune în pericol copilul, casa, familia

Sânul drept - Conflict cu partenerul sau cu persoanle rivale

Rectul - Frica de a fi nefolositor

Gura – Nu poţi “mesteca”(suporta) o problemă/situaţie

Căile respiratorii – Conflict teritorial (nesigur în privinţa casei)

Laringe - Frica şi îngrijorare pentu un anumit eveniment

Stomacul - Ai inghiţit prea multe împotriva voinţei tale

Esofag - Dorinţa acută de a refuza, de a nu “inghiţi”

Inima – Frustrare legataă de copii

Cervixul – Frustrare adâncă şi persistentă

Glandele suprarenale – Te îndrepţi într-o direcţie în care refuzi să mergi

Ficat – Frica (stress) inconştientă de a rămâne fără mâncare (bani pentru a procura mâncare) sau îţi simţi viaţa în pericol.

Principiile pentru VINDECARE!

A.    În primul rând: Pacientul devine ’stăpânul absolut’ al tratamentului. E 100% responsabil pentru condiţia lui şi nu-şi pune speranţele în nimeni mai mult decât în el însuşi.

B.     Apoi pacientul va lucra la înţelegerea CAUZEI care a provocat conflictul şi implicit boala.

C.     În final va colabora constructiv cu doctorul pentru a crea un plan eficient de rezolvare a conflictului atât MENTAL cât şi PRACTIC.

*Este absolut necesar ca pacientul să înţeleagă cât mai bine CE se întâmplă de fapt cu el, pentru a putea să aibă o atitudine constructivă şi motivată în procesele de autovindecare.

De: Daniel Filip

Sursa: https://www.facebook.com/notes/fluturas-albastru/gandurile-si-bolile/139043242839735

Maica Tereza

Poezie

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti...

Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse...

Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi...

Caută succesul, oricum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela...

Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma intr-o zi...

Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi...

Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine...

Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns...

Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu...

N-a fost niciodata între tine şi ei, oricum.

Maica Tereza

Cele 9 fericiri si explicatia acestora

sursa fotografiei:

 https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjExC7KKaAeE0JFWrXuFRb9btk-Fo6BQAUITkwI_PbfXc2K-bqTLDVmLJY-V04dPFHNWSJXiXSPOfesZGNithehfTP6vWaWDR2uzRNYwckCtnba14FCr9Ouf_YRhyphenhyphen34jJlxh8QK-djvtoI/s640/happy-feet-toes.jpg

Cele 9 fericiri

Explicatia fericirilor 

1. Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor;

2. Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia;

3. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul;

4. Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura;

5. Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui;

6. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia il vor vedea pe Dumnezeu;

7. Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema;

8. Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a lor este Imparatia Cerurilor;

9. Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind din pricina Mea.

Bucurati – va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

Explicatia fericirilor 

Prima fericire: Sarac cu duhul = Smerenic; acestia se straduiesc sa scape de pacatul mandriei si sa ajunga la desavarsire;

A doua fericire: Plansul este exteriorizarea sentimentelor noastre; Dumnezeu ii va rasplati pe cei care plang pentru adevar;

A treia fericire: Mantuitorul recomanda blandetea ca pe o virtute de pret; la temelia oricarui adevar, pentru dobandirea fericirii vesnice blandetea este piatra de temelie;

A patra fericire : Cei care sunt blanzi si inseteaza de dreptate sunt adevaratii crestini care urmaresc infaptuirea dreptatii si a binelui; de aceasta “sete” si “foame” au dat dovada martirii si sfintii;

A cincea fericire: Milostenia pe care ne-o cere Mantuitorul este o exteriorizare prin fapte a iubirii fata de aproapele, pe care suntem datori sa-l ajutam; rasplata pe care o vor primi cei milostivi este Imparatia Cerurilor;

A sasea fericire: “Cei curati cu inima” sunt cei nevinovati si lipsiti de viclenie, iertatori, buni si rabdatori;

A saptea fericire: Facatorii de pace sunt acei crestini care nu fac pacate grele si sunt impacati cu Dumnezeu si cu oamenii lor;

A opta fericire: Mantuitorul ii rasplateste pe aceia care de-a lungul veacurilor sunt prigoniti pentru credinta lor; Imparatia Cerurilor este rasplata pentru ei;

A noua fericire: Iisus Hristos ii face fericiti pe aceia care de-a lungul veacurilor implinesc poruncile sale, suferind prigoniri. 

Sursa: https://www.facebook.com/notes/fluturas-albastru/cele-9-fericiri/133991566678236

Nu exista nimeni si nimic, in exterior, in afara de tine insuti 

sursa fotografiei: http://www.flickr.com/photos/h-k-d/3617751660/sizes/o/in/photostream/

Al treilea postulat

„Nu există nimeni și nimic acolo, în exterior, în afară de tine însuți”

Acest postulat este atât o dezvoltare, cât și o aplicație a primelor două postulate. Permiteți-mi să explic  mai departe.
Noi, cu toții, funcționăm în acord cu sensibilitățile noastre individuale. Fiecare individ poate percepe doar lucrurile la care el este sensibil și ignoră restul. Dacă percepe anumite calități la ceilalți, face acest lucru numai pentru că el însuși este sensibil la aceste calități. De exemplu, dacă îi percepe pe alții ca fiind disprețuitori, acest lucru se întâmplă deoarece sensibilitatea sa rezidă în zona disprețului.
Să luăm exemplul unei persoane care se percepe pe sine ca fiind jignită. Această persoană este capabilă să perceapă jignirea, doar pentru că este sensibilă la jignire. Deoarece sensibilitatea sa este legată de acest domeniu, persoana nu poate percepe altceva în afară de acel lucru. Așa că va reacționa la insultă în mod egal și în sens opus. Va reacționa prin insulte sau, cel puțin, impulsul său va fi dorința de a da o replică de aceeaşi proporție. Ca urmare, de fapt, nu este nici o diferență între ceea ce face cealaltă persoană și ceea ce ea însăși face în schimb. Ele jignesc la fel, doar că în direcții opuse. Individul regăsește o trăsătură a lui însuși (sensibilitatea la insultă) într-o altă persoană și reacționează. Acest lucru înseamnă că în el se ascunde exact aceeași persoană pe care el o vede în celălalt (aceea care jignește). Aceasta este sensibilitatea sa și el percepe doar acest lucru și reacționează doar la acest lucru. Orice altceva se află în afara domeniului său de percepție. El sesizează la ceilalți numai acest aspect care se referă la propria sa sensibilitate specifică.
Astfel, lumea exterioară pur și simplu devine o oglindă a problemelor noastre interioare, a propriilor noastre sensibilități individuale și, dacă acestea sunt deosebit de puternice în noi, numai aceste părți ale unei alte persoane sau situații le putem percepe. Toate celelalte aspecte ale lumii externe se estompează până la insignifianță sau, în realitate, în primul rând nici măcar nu sunt percepute. Deci, de fapt, acolo afară, în exteriorul nostru nu mai există nimeni altcineva decât propriul nostru sine, dat fiind faptul că propria noastră sensibilitate este tot ceea ce suntem capabili să percepem.
Același lucru este valabil pentru tot ceea ce ne înconjoară. De exemplu, dacă o persoană este extrem de impresionată de munții Himalaya, orice ar spune despre aceștia, lucrul respectiv va fi un adjectiv care se află în rezonanță cu sensibilitatea interioară a persoanei. Dacă individul spune că munții sunt incredibil de frumoși, este foarte probabil ca sensibilitatea lui să se găsească în domeniul fumuseții. Pe de altă parte, dacă spune că munții sunt puternici, este foarte probabil ca sensibilitatea sa să se rezide în domeniul puterii. Adjectivele pe care individul le folosește și sensul pe care aceastea îl au pentru el, sau conotația lor, sunt legate de percepția de sine pe care el o are. Adjectivul "puternici" ar putea indica experiența interioară a puterii sau opusul acesteia: neputința. Adjectivul "frumoși" s-ar putea să indice o experiență interioară a frumuseții sau a urâțeniei. Așa că atunci când privim munții Himalaya, întotdeauna ne vedem pe noi înșine sau un aspect interior al nostru. Când privim orice altă persoană, ne vedem pe noi înșine.
Aproape că nu există nimic în preajma noastră care să nu fie de fapt, o percepție a propriului nostru sine. Așa că atunci când vorbim despre faptul că lumea se apropie de sfârșit, în esență vorbim despre momentul sfârșitului nostru. Putem percepe sfârșitul lumii doar ca pe propriul nostru sfârșit. Vedem ceva care se va termina, prin urmare în noi trebuie că există conștientizarea sau teama propriului nostru sfârșit.
Am găsit o confirmare puternică a acestei idei în cadrul unui experiment pe care l-am efectuat cu ajutorul unor voluntari din colectivul meu de studenţi. Le-am cerut tuturor să scrie cinci cuvinte prin care să descrie Taj Mahal-ul. I-am rugat să folosească cuvinte care să fie obiective, și anume acelea pe care le-ar fi folosit un jurnalist, în scopul de a reduce la minimum subiectivitatea individuală. Lucrul interesant a fost că nu au existat două scrieri care să coincidă. De exemplu, unul dintre voluntari a scris "romantic, frumos, sentimental". Un altul a descris Taj mahal-ul ca fiind "grandios, regesc", și așa mai departe. A treia persoană a vorbit despre inginerie, structuri și despre forma acestuia.
Examinînd cuvintele pe care fiecare persoană le-a scris, am descoperit că acestea ofereau o imagine foarte exa ctă a celui care le-a scris. Acest lucru înseamnă că fiecare dintre voluntari avea o percepție diferită a Taj Mahal-ului, bazată pe sensibilitatea lui, pe propriul său mod de a vedea lumea. Prin urmare, întrebarea care se pune este "oare Taj Mahal-ul chiar există cu adevărat?"
Același lucru este valabil și atunci când vorbim despre concepte cum ar fi dreptatea, iubirea, pacea, etc. La un nivel superficial, va exista ceva comun în modul în care persoane diferite definesc aceste concepte. Însă examinând lucrurile mai profund, veți constata că fiecare dintre aceste persoane, experimentează aceste concepte în felul său propriu. Și că experiența respectivă nu este limitată la ''dreptate'' sau la ''iubire'', ci este experiența constantă, neschimbată, a acelei persoane, în toate situațiile. De exemplu, o persoană poate să vorbească despre experiența iubirii, ca fiind una de extindere, de expansiune, iar alta poate vorbi despre aceasta ca fiind o atracție pasională puternică. Atunci când auzi aceste experiențe complet diferite în legătură cu același concept, de exemplu "iubire" începi să te întrebi dacă există într-adevăr un astfel de lucru ca "iubirea" sau "dreptatea" etc. și începi să observi că realitatea fiecăruia dintre oameni este propria lui experiență unică, "celălalt cântec" al său. De asemenea, devine evident faptul că, atunci când doi oameni dialoghează unul cu celălalt, fiecare vorbește din propria lui experiență; acest lucru înseamnă aproape că fiecare vorbește cu el însuși, în prezența celuilalt!
În trecut, dacă o persoană vorbea de o anumită situație sau relație din viața sa, care o afectase puternic, prima oară aș fi încercat să stabilesc dacă această situație existase cu adevărat sau nu. Asigurându-mă de acest fapt, aș fi încercat apoi să înțeleg ce anume simțise persoana în acea situație, aș fi întrebat-o despre acest lucru și astfel aș fi căutat să înțeleg propria ei percepție a realității. Cu toate acestea, treptat am ajuns să descopăr propria sensibilitate, așa cum este aceasta subliniată în respectiva situație. În acest fel, postulatul că „nu există nimeni și nimic acolo, în exterior, în afară de tine însuți” s-a dovedit foarte folositor în a-i înțelege pe oameni.
De multe ori am familii  întregi care vin la mine pentru tratament. Este o anumită familie în care tratez o femeie, cele două fiice ale sale și cele două nurori. Fiicele și nurorilie vin separate la consultație și, cu astfel de ocazii, mi-au descris această doamnă. Descrierea fiecăreia dintre ele este total diferită, încât unei terțe persoane i-ar fi greu să creadă că ele vorbesc despre aceeași femeie. Din acest lucru am înțeles că, de fapt, fiecare își descria propria ei sensibilitate, atunci când vorbea despre mama, respectiv despre soacra ei. Astfel încât, în loc să le întreb care erau sentimentele lor cu privire la mamă sau soacră, pur și simpul am început să notez expunerea pe care fiecare o făcea și, astfel, am ajuns la o înțelegere destul de precisă nu a persoanei care era descrisă, ci mai degrabă a persoanei care făcea descrierea. De fapt, fiecare dintre noi îşi pictează în mod constant autoportretul , prin tot ceea ce face sau spune.
Un alt exemplu care vine să demonstreze acelaşi lucru, este cazul unei femei de 40 de ani, care s-a prezentat la cabinetul meu pentru simptome de colită ulcerativă. I se administra o medicaţie foarte puternică şi spunea că toată această situaţie începuse după moartea soţului ei. Am întrebat-o despre viaţa pe care o dusese alături de acesta.  A spus că fusese iadul pe pământ. Femeia spunea că soţul ei era cea mai suspicioasă, posesivă şi geloasă persoană care putea să existe. Dintotdeauna fusese înnebunit de gelozie atunci când ea schimba câteva cuvinte cu oricare alt bărbat. Expresiile şi gesturile femeii, în timp ce îl portretiza, erau la fel de vehemente, categorice şi violente pe cât descrisese ea, cu însufleţire, că era soţul. Femeia ar fi putut să-şi descrie soţul într-un mod complet diferit. Ea ar fi putut să-l descrie ca fiind un om crud, ca torturând-o, persecutând-o sau ar fi putut să-l fi înfăţişat ca fiind nesăbuit, prost şi, aşa mai departe. Dar nu acesta era modul în care ea îl experimentase. Felul în care femeia l-a descris m-a ajutat să înţeleg că sensibilitatea ei se găsea în domeniul geloziei, suspiciunii şi furiei. Prin urmare, putem înţelege sensibilităţile oamenilor chiar şi atunci când aceştia nu vorbesc despre ei înşişi.
Pentru mine, personal, înţelegerea tuturor acestor lucruri a fost o experienţă foarte înălţătoare din punct de vedere spiritual. Devine clar faptul că toate cusururile pe care le găsiţi sau tot ceea ce criticaţi este nimic altceva decât propria dumneavoastră sensibilitate. Această conştientizare este de natură să vă calmeze, să vă aducă liniştea. Lumea există doar în forma în care individul o percepe; individul se percepe numai pe sine însuşi. Iar cunoaşterea de sine este rădăcina înţelepciunii.
 Sursa: Celălalt cântec, descoperirea eu-lui paralel, Rajan Sankaran, editura Minied, 2010, pag. 177

Senzația și acțiunea sunt egale și opuse

sursa fotografiei: 
1. http://footage.shutterstock.com/clip-426289-stock-footage-cool-energy-plasma-ball-in-action.html?src=rel/426301:7
2. http://ak5.picdn.net/shutterstock/videos/426289/preview/stock-footage-cool-energy-plasma-ball-in-action.jpg

“Senzația și acțiunea sunt egale și opuse”

Aceasta înseamnă că noi reacționăm la situații în funcție de modul în care le percepem. Acțiunile noastre au tendința de a oglindi percepția noastră și senzația pe care o avem despre ceea ce se întâmplă și despre ceea ce ni se face de către ceilalți.
De exemplu, dacă un individ percepe o insultă, mentală sau fizică, atunci el va tinde să reacționeze insultând, la rândul lui. Sau dacă o persoană simte că este vătămată, ea va dori să rănească în schimb, proporțional cu gradul perceput al prejudiciului propriu. Poate că nu va traduce neapărat într-o acțiune acest sentiment interior, însă acest mod de reacție va fi tendința sa firească.
Opusul acestui fapt este, de asemenea, adevărat. De exemplu, dacă vreți să răniți pe cineva, aceasta înseamnă că, pe undeva, percepeți, în mod conștient sau subconștient, că dumneavoastră înșivă sunteți rănit de cineva. Ca să ducem exemplul la extrem, o persoană care percepe o amenințare serioasă în mediul înconjurător apropiat, până acolo încât simte că ar putea fi ucisă, va răspunde la această amenințare cu moartea fiind pregătită să-i ucidă pe alții. De multe ori, aceasta este situația în cazul persoanelor cu tendințe ucigașe. Ele sunt gata să ia viețile altora, deoarece percepția lor interioară este că tocmai propria lor viață este pe cale de a fi curmată.
Astfel de contrarii previzibile, în senzație și acțiune, pot fi observate în cazul multor persoane. Acest postulat, care statuează că, “senzația și acțiunea sunt egale și opuse”, este extrem de util în procesul de înțelegere a unei alte persoane. Deseori, o persoană dezvăluie doar o latură a acestui echilibru între senzație și acțiune, prin felul în care persoana însăși reacționează la o situație. Folosindu-ne de acest concept, putem deduce modul în care persoana se percepe pe sine însăși  în acea situație. În acest fel, ajungem la o înțelegere mai profundă a modului său personal, specific, de a experimenta viața. Alternativ, individul poate doar să descrie modul în care el își percepe și își simte propria situație, rareori traducând aceste sentimente în acțiuni exterioare. Din nou, putem înțelege modul cum și-ar dori să reacționeze, chiar dacă el se abține de la a face cu adevărat acest lucru.
Senzația și acțiunea sunt două fețe ale aceleiași monede; una este inseparabilă de cealaltă. Atunci când există o senzație, există în mod obligatoriu o tendință către o acțiune egală în direcția opusă. Atunci când există o acțiune sau tendința de a realiza o acțiune, există obligatoriu o senzație egală și de sens contrar.
Ca medic practician, găsesc că acest principiu îmi este de mare ajutor, atunci când îi ascult pe pacienți. Acest principiu mă pătrează vigilent cu privire la ce mă pot aștepta, în cazul în care pacienții folosesc diverse expresii subconștiente. Dacă un  pacient spune: "Îmi vine să ucid pe cineva", automat există alerta senzației lui interioare de a fi "sub amenințarea de a fi ucis". Este probabil că această senzație să fie exprimată prin intermediul viselor, intereselor și hobby-urilor sale. Uneori, se poate chiar ca senzația să fie găsită în problema lui principală (fizică sau mentală). De exempul, persoana se poate exprima "durerea aceasta de gât mă omoară!"
Sursa: Celălalt cântec, descoperirea eu-lui paralel, Rajan Sankaran, editura Minied, 2010, pag. 172
P.S.
Va urma și cel de-al treilea postulat,
„Nu există nimeni și nimic acolo, în exterior, în afară de tine însuți”.