Gândurile sunt colorate
Sursa: Jeff Andrews (facebook)
A Brainbow of the hippocampus, an area of the brain where neurons divide and migrate to form new thoughts.
O porțiune de hippocampus, o parte a creierului unde neuronii se divid și migrează pentru a forma noi gânduri.
Până la urmă ajungi de fapt să substitui gândurile cu diferite culori, fără să gandești, fără să procesezi vreo informație.
În momentul când se liniștesc gândurile, se liniștesc și culorile și, astfel ajunge mintea să tacă dându-i astfel timp liber sufletului să zburde, să se bucure, să-și rezolve probleme, traumele, etc.
Cum de au gândurile culori?
Gândurile reprezintă emoții. Iar, după cum știm conform Medicinii Tradiționale Chineze - TCM, fiecare emoție are în corp, corespondent un organ. Astfel, avem pentru fiecare organ, în parte:
1. Rinichi - frică, voință, înțelepciune
2. Ficat - furie, blândețe
3. Vezica Biliară - agresivitate, griji
4. Inima, intestin subțire - dorințe, iubire
5. Organe sexuale - dorința de procreare
6. Stomac, splină, pancreas - abundență, bogăție, dorința de cunoaștere, griji pentru traiul de mâine
7. Plămân, intestin gros - tristețe, depresie, curaj, mobilizarea lucrurilor stagnante, stătute.
Fiecărui organ în parte, tot conform Medicinii Tradiționale Chineze - TCM, îi corespunde o culoare. Și avem culorile și organele următoare:
1. Rinichi - albastru, negru
2. Ficat, vezică biliară - verde
3. Inimă, intestin subțire - roșu
4. Organe sexuale - portocaliu
5. Stomac, splină, pancreas - galben
6. Plămân, intestin gros - maro, alb
De aici, rezultă faptul că, gândurile sunt colorate, sunt reprezentate de o culoare.
Gândurile reprezintă starea activă, pentru că ele urmăresc întotdeauna un scop. Activ este mereu mentalul, gândurile aparținând mentalului.
Starea pasivă este dată e suflet.
Deci avem o parte activă, respectiv Yang, dinamică, în mișcare, care urmărește un scop și, aceea nu este altceva decât mintea.
Și, mai avem partea pasivă, Yin, de odihnă, fără urmarea nici unui scop, acela fiind sufletul.
Yin fără Yang nu poate exista și nici Yang-ul fără Yin nu poate exista.
Ele coexistă și se întrepătrund.
Deci nu poate exista sufletul fără minte sau mintea fără suflet. Avem nevoie de ambele în acceeași măsură pentru a ne ajuta să existăm.
Avem nevoie de partea fizică a corpului și de integrarea noastră în lumea în care trăim și, aici intervine mentalul, rațiunea, partea Yang, partea dinamică.
Iar partea sufletească, Yin, pasivă, ne este dată pentru a ne conecta la Sursa Divină.
Deci,
Yang = mintea, activă, culoare
Yin = sufletul, pasivă, non-culoare
Nu vă pot spune altceva la final de acest articol decât să:
Meditați zilnic colorat!
Cortical neurons (brain cell)
The micro liquid light fractal field.
Neuroni corticali (celule ale creierului)
Câmp de lumină fractală microlichidă.
Sursa:
Fotografiile sunt ale lui Jeff Andrews.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10206170290557099&set=a.10202801596421851.1073741833.1258953366&type=1&theater
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10206170296517248&set=a.10202801596421851.1073741833.1258953366&type=1&theater
https://www.facebook.com/jeff.andrews.562?pnref=story
by Terapeutul Vesel