Povestea inelului 

(sau cum să-ți descoperi adevărata valoare)

 

Un tânăr s-a dus la un bătrân înțelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înțeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine și simt că nu mai am forță să fac ceva bun. Ajută-mă, învață-mă cum să fac să fiu mai bun! Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea.
Apoi, după o mică pauză, adăugă:
- Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aș rezolva problema mea mai repede și aș putea să mă ocup și de tine.
– Aș fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simțind că iarăși e neluat în seamă și amânat.
– Bine, încuviință bătrânul învățat.

Își scoase din degetul mic un inel și îl întinse băiețanului adăugând:
- Ia calul pe care-l găsești afară și du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulți bani, dar ai grijă ca sub nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puțin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.

Tânărul luă inelul, încălecă și plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuțul de aur, unii râdeau, alții se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și că nu poate să obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa că nu poate vinde inelul pe mai puțin de un bănuț de aur, așa că refuză oferta. După ce bătu târgul în lung și-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereușită, luă calul și seîntoarse la bătrânul înțelept.
 
… Flăcăul și-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învățat de griji și, astfel, acesta să se poată ocupa și de el. Intră cu capul plecat.
- Îmi pare rău, începu el, dar n-am reușit să fac ceea ce mi-ați cerut. De-abia dacă aș fi putut lua doi sau trei bănuți de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ți imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înțeleptul. Ar fi trebuit ca mai întâi să cunoaștem adevărata valoare a inelului. Încalecă și aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul și întreabă-l cât ți-ar da pentru el. Dar, oricât ți-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul! Flăcăul încălecă și plecă în goană.
Bijutierul examină atent micul inel, îl privi atent prin lentila prinsă cu ochiul, îl răsuci și apoi zise:
- Spune-i învățătorului că dacă ar vrea să-l vânda acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
– Da, raspunse bijutierul. Știu că-n alte vremuri ar merita și 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.
Tânărul mulțumi și se întoarse degrabă la învățat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
- Ia loc, te rog – îi spuse acesta după ce-l ascultă. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă și unică. Și, ca și în cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, luă inelul și și-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu toții suntem asemenea lui, valoroși și unici, perindându-ne prin târgurile vieții și așteptând ca mulți oameni care nu se pricep să ne evalueze.

 

Povestea picaturii

A fost odată ca niciodată, un discipol care îl întreba pe maestrul său: 
 
- Care este lucrul ce mă separă de adevăr ? 
Maestrul îi spuse:
- Nu eşti singurul care este separat de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul şi chiar de ţi se va părea că le-ai înţeles, nu te opri din a medita asupra lor, până ce aceste simple poveşti vor căpăta proporţii uriaşe şi până vor deveni din nou simple.

Prima poveste:
A fost odată ca niciodată o picatură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmplă cu mulţi oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu.

A doua poveste:
Vreau să fiu liberă, spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul, în compasiunea sa, a ridicat-o la suprafaţă.
Vreau să fiu liberă, spuse din nou picătura de apă şi soarele, auzindu-i glasul, o aşeza într-un nor.
Vreau să fiu liberă, spuse picătura încă o dată ăi norul o eliberă iar aceasta căzu din nou în Ocean.

A treia poveste:
O picătura intelectuală este o picatură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului.

A patra poveste:
Nici o picătură nu are nici o valoare, spuse picătura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:
Fara nici o îndoiala, exista un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importanta decât oceanul, spuse picatura din ocean.

A sasea poveste:
Nu voi putea niciodată să ajung la Ocean, spuse picătura din Ocean.

A saptea poveste:
Oh, ce-mi pasa mie de Ocean, spuse picatura din Ocean.

A opta poveste:
Era odată o picatură care-şi regreta soarta. La urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean.

A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula împotriva Oceanului.

A zecea poveste:
Prin puterea cu care am fost investită, spuse picătura din Ocean, prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteţi excluse din Ocean.

A unsprezecea poveste:
Tu te afli în mijlocul iubirii mele, îi spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.

A doisprezecea poveste:
Dacă aş putea cuprinde fiecare picătură cu dragostea mea, atunci aş deveni Oceanul, gândi picătura din Ocean.
Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi, deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Şi pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acesteia, nu putu să devină Oceanul.

Discipolul îl întrebă pe maestrul său:
- A existat vreodată o picatură care a devenit Oceanul ?

Şi maestrul îi spuse ultima sa poveste:


Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorinţa îi era mare şi puterea de iertare îi era mare şi, deodata, Oceanul îi spuse:
Tu şi cu mine, noi suntem una. Şi Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului deveni şi a picăturii.
Ea se patrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa Oceanului şi, prin profunzimea sa, deveni salvarea lumii. 
- Află, astfel, ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în măreţia sa pe cei ce o doresc cu adevărat.
- Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de picătură devine murdară? întrebă discipolul.

Maestrul râse din toată inima:


- O picatură nu poate deveni atât de murdară, încât oceanul să nu o poată curăţa.

(sursa necunoscuta).

Sursa: http://www.astrocafe.ro/articole/dezvoltare_personala-36/articol-povestea_picaturii-1264 

  Sunete medicament

 

 Se pare ca exista o corelatie stransa intre instrumentele care produc anumite sunete, pe anumite frecvente. Sunetele vindeca organele noastre care au anumite ore de varf, de maxima functionare.
Deci, daca suferi cu un anumit organ, trebuie sa asculti intre anumite ore, o muzica care are preponderent in continutul ei,  un instrument muzical corespunzator organului tau problema.

 

Instrument

Organ

Ore de funcționare

1.    Harpă	Plămân	3 – 5
2.    Muzicuță	Intestin gros	5 - 7
3.    Pian, orgă, clavecin	Stomac	7 - 9
4.    Trompeta	Pancreas	9 -11
5.    Chitară	Inimă	11-13
6.    Vioară	Intestin subțire	13 - 15
7.    Toba	Coloana vertebrală	15 - 17
8.    Saxofon	Rinichi	17 - 19
9.    Oboi	Vezica biliară	23 – 1
10. Flaut	Ficat	1 – 3

 
Este adevărat că lipsesc orele 19 - 21 și orele 21 – 23. Însă terapeuții știu că aceste ore sunt corespunzătoare tot rinichilor, deoarece rinichii in Medicina Traditionala Chineza (MTC) sunt si organe genitale.
Astfel, de la orele 19 – 21 – se va asculta tot Saxofon, pentru organele genitale cu corespondenta Yin, de functionare.
Iar de la orele 21 – 23 – se va asculta tot Saxofon, pentru organele genitale cu corespondenta Yang, de functionare.
Daca nu putem asculta muzica, pentru orele tarzii din noapte, se vor alege orele cu proiectie secundara din perioada zilei.
Exemplu:
Pentru orele 3-5 noaptea, ore corespondente plamanului, se vor alege orele 15 – 17, corespondente coloanei vertebrale.

 
P.S. Desi, in acest material am gasit ca ora de functionare a coloanei vertebrale este intre orele 15-17, totusi, in Medicina Traditioanala Chineza, aceste ore sunt corespunzatoare Vezicii Urinare.
Oricum ar fi, ascultati muzica! :)

 
Sa va fie de folos!

 Sursa: http://monicatatoiu.ro/?page_id=327

 

 Ce fel de muzică ne reîncarcă celulele cerebrale

 

de Oana Adam  

 

Urechea are un rol cheie în încărcarea electrică a creierului 

Urechea joacă un rol cheie în încărcarea electrică a creierului, după părerea dr-ului Alfred Tomatis, membru al Academiei de Medicină şi al Academiei de Ştiinţă din Franţa.
Când potenţialul electric al celulelor cerebrale începe să scadă, spune Tomatis, ne simţim uneori plictisiţi şi obosiţi. La fel ca şi bateriile, celulele cerebrale trebuie reîncărcate.
Tomatis a descoperit că o modalitate de a rezolva această problemă este ascultarea de sunete cu frecvenţă înaltă, între 5000 şi 8000 Herzi. El mai susţine că vibrarea celulelor Corti, care coordonează lichidul cohleic din ureche acţionează ca un fel de generator.
După ani întregi de analiză, Tomatis a ajuns la concluzia că Muzica lui Mozart conţine cel mai număr de sunete de acest fel, în timp ce muzica rock cel mai mic. El mai recomandă pentru reîncărcarea creierului muzica barocă şi cea gregoriană.
Descoperirile doctorului în psihologie Lozanov, dr-ului Novacov şi Tomatis sunt utile pentru toate categoriile de vârstă atât pentru noi cât şi pentru iubiţii, soţii, prietenii noştri.

  Puterea specială a sunetelor
O putere specială o au sunetele în cazul dezvoltării creierului la copii, înainte şi după naştere. Teoriile doctorilor  Lozanov, Novacov şi Tomatis au facilitat apariţia unor intervenţii simple, dar extrem de eficiente.
De exemplu, este ceva general acceptat în ziua de astăzi, că feţii, copii nenăscuţi aud multe din ceea ce se petrece în jurul lor în cameră, inclusiv discuţiile.
Totuşi, sunetele cu frecvenţă înaltă sunt filtrate de piele şi de pereţii uterului. Doar aceste sunete, despre care Tomatis susţine că reîncarcă creierul, sunt cele care poartă cele mai multe informaţii.

  Mozart creşte IQ-ul
Surpriză! Cercetătorii de la Centrul pentru Neurobiologia Învăţării şi a Memoriei din California, Irvine au testat coeficientul de inteligenţă a 36 de studenţi, folosind un test care măsoară capacităţile creierului drept.
După test, studenţii au ascultat 10 minute din Sonata pentru 2 piane în Fa major, de Mozart. Imediat după aceea au fost retestaţi şi au obţinut un scor cu 8 sau 9 puncte mai mare decât înainte. Acest IQ a scăzut după 15 minute.
Cercetătorii au sugerat că ascultarea zilnică a anumitor piese muzicale benefice măreşte IQ-ul şi îl menţine mai multă vreme.
Şi care e de fapt misterul? Gordon Shaw susţine că în felul acesta sunt stimulate zone ale creierului implicate în gândirea raţională şi alte sarcini non-muzicale.


Sursa: http://venus.org.ro/index.php/ro/sanatate/28-terapii-alternative/85-ce-fel-de-muzica-ne-reincarca-celulele-cerebrale

 Puterea Lunii

Tratamente prin similitudine: homeopatia şi terapia florală Bach

 

"Ce-am făcut ca să am parte de asta? De ce întotdeauna EU? De ce sunt mereu înconjurat de falşi prieteni? De ce mă angajez tot timpul în astfel de poveşti? De ce ajung mereu să cunosc numai pe cine nu trebuie? De ce sunt permanent exploatat?"

Sunt întrebări pe care ni le punem adesea când soarta ne dă câte o palmă, sub forma unui accident,  a unei boli severe sau a unei pierderi importante. Poate nu vă vine a crede, dar răspunsul la toate aceste întrebări este identic cu cel de la următoarea întrebare: "Cum funcţionează homeopatia? Ce se întâmplă în trupul meu dacă folosesc terapia florală Bach?"

Homeopatia şi terpia florală Bach sunt tehnici extrem de vechi , ele nu există doar de când au fost redescoperite de către oameni al căror nume s-a legat de ele. "Cui pe cui se scoate" e un adevăr pe care mulţi oameni îl cunosc, fără însă a şti că e vorba de homeopatie.

Folosirea negrului de sub unghii ca remediu curativ sau tonic, frecarea cu salivă pe pleoape, genunchi sau răni minore, aplicarea propriei urine pe erupţii cutanate sau consumarea ei, arderea sau opărirea arsurilor minore a doua oară cu scopul de a produce o vindecare instantanee, fără cicatrici – toate acestea şi multe altele sunt folosite cu succes de secole.

În mod asemănător, terapia florală Bach pentru anumite boli sau ca tonic general e cunoscută de multă vreme: indienii Navajo din America de Nord înmuiau florile într-un vas cu apă (fără a rupe planta), după care le expuneau o vreme la soare şi apoi beau apa, cu acelaşi scop ca şi cel pe care îl cunoaştem noi astăzi.

Poate că vom reuşi în această scurtă secţiune să facem ca scopul şi marea valoare a metodelor homeopatice de tratament să vă convingă şi să vă devină accesibile şi, în acelaşi timp, să dezvăluim o conexiune care vă va dezlega secretul semnificaţiei unui mare număr de evenimente aparent legate de şansă care s-au petrecut în viaţa dvs.

Cel mai onest şi mai precis concept din limbajul nostru menit să descrie ghinioanele, accidentele nefericite şi circustanţele stressante ar fi dat de cuvântul "încercare".

Există într-adevăr un motiv pentru care ne aflăm în acelaţi gen de situaţii dificile, pentru care trebuie mereu să rezolvăm acelaşi gen de probleme: nu ne-am gândit şi nu ne-am învăţat lecţia pe care ne-o oferă orice ghinion aparent. Putem fi siguri că va trebui să îndurăm în mod repetat aceeaşi experienţă pănă ce fie ne dăm seama de înţelesul ei, fie murim.

Aşa e viaţa. "Nimic nou sub soare". Noi nu trăim într-un proces continuu de învăţare, ci de deschidere. Nu învăţăm prin "dobândire" de cunoştinţe, ci prin deschiderea noastră la realităţi care există de când lumea. Nu există nimic în Univers care să nu existe şi în noi. Aşadar ce lucru nou am mai putea afla pe care să nu-l fi ştiut deja? Răspunsul constă în ridicarea vălului care ascunde propriile nostre cunoştinţe.

Numai când pot accepta necondiţionat şi pot învăţa să iubesc tot ce îmi oferă viaţa - fiecare experienţă, eveniment, amărăciune şi circumstanţă fericită - voi putea face următorul pas. Orice eveniment petrecut cheamă la petrecerea unui eveniment asemănător. Iar un eveniment trecut poate fi depăşit numai printr-un eveniment asemănător. Voi continua să fac aceeaşi greşeală până ce greşeala s-a "vindecat" - prin acceptarea ei, prin recunoaşterea adevărului.

Voi continua să fiu mânios şi furios pe anumite evenimente, persoane şi lucruri, câtă vreme le percep ca pe ceva străin, care nu-mi aparţine, ceva care nu e ca mine. Abia când voi recunoaşte că eu sunt cel care se războieşte şi persecută voi fi în stare să mă detaşez de situaţie şi să-mi văd de drum.

Proverbialul "vecin rău" va continua să fie rău până când îl voi accepta aşa cum e -până când voi descoperi "vecinul rău" în mine însumi. Până când voi recunoaşte că eu sunt la fel ca el. Dacă, după ce îmi fac analiza introspectivă, îi deschid uşa vecinului sau i-o trântesc definitiv în nas, e o chestiune ce ţine de instinctul persoanal şi nu de moralitate.

Mânia provocată de impresia că sunt exploatat e un sentiment pe care voi continua să îl simt, iar oamenii vor continua să profite de mine câtă vreme eu sunt, în sinea mea, un exploatator - cu speranţa că într-o bună zi s-ar putea dovedi că e util să mă las folosit. Voi înceta să fiu exploatat doar când voi da peste exploatatorul din mine.

Ceva din mine mă îndeamnă repetat să trec prin aceleaşi experienţe, deoarece chiar eu provoc apariţia lor - prin imaginea oglindită în mine a ceea ce mă înfruntă, aparent din întâmplare, în lumea exterioară. Dacă mă văd victimă, voi invita toţi prădătorii să mă atace; dacă sunt un prădător, voi întâlni mereu victime. În oricare dintre cazuri, fiecare parte nu se schimbă până ce eu nu mă recunosc  în persoana din faţa mea.

Dacă accept necondiţionat ceva străin, ceva deranjant în interiorul meu - un partener care dezamăgeşte, o greşeală care se repetă şi iau acest ceva ca fiind al meu, atunci pot reacţiona cu întreaga mea fiinţă la această informaţie, mă pot recunoaşte în acel străin, iar cu ajutorul acestei informaţii clare despre mine îmi pot dezvolta instinctele şi pot face ceea ce trebuie, şi anume să-mi iau la revedere de la o lecţie şi să fac loc următoarei.

Secretul vindecării constă întotdeauna în acceptare necondiţionată şi receptivitate, în cedarea faţă de ceea ce e presupus străin, rău sau diferit. Constă în imaginea clară că tot ceea ce este bizar, respingător şi deranjant în viaţă mă reprezintă chiar pe mine. Când voi descoperi echivalentul din mine a ceea ce e străin şi "rău" în lume, atunci acel lucru nu-mi va mai fi străin. Abia atunci se poate petrece o transformare, o vindecare. Câtă vreme lupt împotriva bizarului, bizarul rămâne neschimbat şi luptă împotriva mea. Când îl voi accepta şi mă voi deschide către el, va deveni parte din mine şi va fi rezolvat prin înţelegere. Înţelegerea e singura care îmi poate da toate armele ca să-mi rezolv integral problemele pe care le am.

 

Aşa funcţionează vaccinarea, homeopatia, viaţa şi dragostea.

Prin vacccinare, corpul acceptă agenţi patogeni inactivaţi, reacţionează la informaţiile clare conţinute de ei şi capătă astfel şansa de a lupta mai eficient cu boala (din nefericire prea rar ca să justifice campaniile de vaccincare obligatorie).

Remediile homeopatice, terapia florală Bach, autohematoterapia şi informaţiile conţinute de toate acestea sunt absorbite necondiţionat de corp, care reacţionează la ele şi e capabil, datorită acestor informaţii şi a mobilizării întregii lor energii, să învingă boala.

Remediile homeopatice funcţionează precum o muzică înregistrată transmisă la radio: orchestra nu se vede, instrumentele sunt demult în cutiile lor sau aruncate la gunoi, iar componenta fizică, materială, lipseşte. Cu toate astea, efectul informaţiei primite prin difuzor asupra sufletului dvs. e acelaşi: vă face fericit. Asta, în ciuda faptului că, aparent, acolo nu există nimic, nici măcar un atom din orchestra care a interpretat bucata muzicală. La fel, într-un remediu homeopatic, nu există "nimic"  - nimic care să poată fi măsurat sau cântărit, în afară de informaţie. Oare când vom învăţa că fericirea e cea care ne face şi ne menţine sănătoşi, şi nu instrumentul muzical sau muzicantul, nu medicamentul, nu elementul material tangibil?

Iar, dacă un remediu nu ajută, acceptaţi asta pur şi simplu ca pe voinţa destinului în loc să condamnaţi metoda, terapeutul sau pe dvs. înşivă.

Temporizarea corectă în homeoterapie: toate remediile şi metodele cu scop de dezintoxicare şi eliminare a răului au mai mult succes când luna descreşte; toate remediile destinate clădirii şi întăririi sunt mai eficace când luna creşte.

Cele mai favorabile zile pentru a lua pilule sunt lunea şi vinerea.
 

Autohematoterapiile ar trebui efectuate în zile de pământ (Taur, Fecioară, Capricorn). Luna în creştere măreşte efectul, căci trupul atunci este mai receptiv la informaţii. Opriţi tratamentul atunci când apar primele efecte. Nu e necesar să efectuaţi întotdeauna procedurile în conformitate cu un model rigid.

Florile sunt permanent folosite pentru întărire generală şi, din acest motiv, ele sunt mai eficace când luna creşte.

Sursa: Puterea Lunii - calea spre o viaţă sănătoasă şi către desăvârşirea spirituală, prin armonia cu natura şi cu ritmurile lunii, Autori: Johanna Paungger, Thomas Poppe, Editura L.V.B. Bucureşti, 1997, pag. 136

 Clopoțeii sufletului

 

 Se povestește că, odată, cu mult timp în urmă, trăia retras în munții din China, un maestru.
Era vesel tot timpul, le zâmbea tuturor celor care îi ieșeau în cale. Unul
dintre elevii lui, curios fiind să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat:
- Maestre, de unde acest zîmbet continuu pe chipul tău?
- De la clopoțeii de vânt, răspunse maestrul.
- Cum așa?
- De fiecare dată când sună clopoțeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini! Înseamnă că vine cineva… Și sosirea cuiva, fie și doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire…
Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoțeii. Îi duse în casa lui, îi așeză la poartă și așteptă ca miracolul să se producă. Dar nu simți nimic, cănd aceștia sunară… Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoțeilor începu să îl enerveze din cale afară!
Când totul deveni insuportabil, cuprins de remușcări, se duse înapoi la maestrul său, să-i înapoieze clopoțeii. Își ceru de nenumărate ori iertare, și când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:
- De ce la mine nu se întămpla nimic, atunci când sună clopoțeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?
- Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai așezat tu clopoțeii?
- La poarta casei mele, maestre!
- Ei, vezi? Trebuia să-i așezi la poarta sufletului tău…

 

De ce apar ciupercile în decorurile de Crăciun?

 

Ştiţi de ce apar ciupercile în decoraţiunile de Craciun? Dacă nu cunoaşteţi povestea acestor elemente de decor atât de populare printre ornamentele de brad, veţi afla acum.

Șamanii inuiţi obișnuiau să mănânce Amanita Muscaria, o celebră ciupercă otrăvitoare, în cadrul ceremoniilor de Reînnoire Anuală care aveau loc în timpul iernii. Primul efect era un somn adânc asemănător comei. Când se trezeau, drogul le stimula sistemul muscular în așa fel încât cel mai mic efort avea rezultate spectaculoase.

Efectul asupra animalelor era în general asemănător și, în mod tradiţional, un ren puternic drogat cu această ciupercă păzea fiecare șaman în timpul ritualului. Astfel, misionarii creștini ajunși în Laponia au găsit un mit păgân despre reni care puteau zbura. De la aceasta abilitate specială la povestea saniei lui Moş Crăciun, sanie trasă de reni, nu a mai fost decât un pas. În felul acesta a ajuns Moş Crăciun în sanie…:)

Aceasta este adevărata origine a legendei despre sania zburătoare trasă de reni, iar culoarea costumului moșului poate proveni de la culoarea pălăriei ciupercii. În prezent, inuiţii încă mai împrăștie ciuperci în zăpadă pentru a strânge renii laolaltă.


Concluzie:

Deci, Moş Crăciun este unul şi acelaşi personaj cu şamanul. :)

Iar, ciuperca Amanita Muscaria datorită calităţilor sale psihedelice a mai fost comparată cu lumina lui Dumnezeu. 

P.S. "Substanţele psihedelice sunt ilegale nu pentru că un guvern iubitor este preocupat că ai sări de la fereastră, de la etajul trei.

Substanţele psihedelice sunt ilegale pentru că dizolvă structurile de opinie şi de cultură stabilind modele de comportament şi procesare de informaţii.

Te deschid către posibilitatea că, tot ceea ce cunoşti este greşit". 

By Terence McKenna

"Psychedelics are illegal not because a loving government is concerned that you may jump out of a third story window.

Psychedelics are illegal because they dissolve opinion structures and culturally laid down models of behaviour and information processing.

They open you up to the possibility that everything you know is wrong".

By Terence McKenna

Sursa de insipratie: http://www.casa-gradina.ro/de-ce-apar-ciupercile-in-decorurile-de-craciun/